24 octombrie, 2019

Parchetul General confirmă printr-un comunicat de presă că procurorii nu știau de existența imaginilor din Colectiv date publicității de ziariștii de la Libertatea. Înregistrarea a fost deja solicitată, joi dimineață, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și va fi valorificată la dosar, mai spune PG.

Reamintim că acest dosar Colectiv a fost finalizat și se află deja în instanță, cu șase persoane fizice și două persoane juridice – patronii și firmele care au organizat concertul și s-au ocupat de spectacolul de artificii.


Imaginile respective durează 20 de minute și 40 de secunde și sunt înregistrări video care arată intervenția haotică a pompierilor după incendiul din Clubul Colectiv. Au fost obținute de jurnaliștii de la Libertatea, care au aflat că ele au fost ascunse ascunse până acum.

Incendiul din clubul Colectiv, izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015, a durat, potrivit datelor oficiale, 153 de secunde. În incendiu şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, 27 în incendiul propriu-zis, iar restul, ulterior, în spitalele din ţară şi din străinătate. Alte 146 de persoane au fost rănite.

Raed Arafat nu oferă nicio explicație 

Raed Arafat, secretarul de stat responsabil și în 2015, când a avut loc incendiul, de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), este cel care a coordonat inetrvenția.

El susține acum că nu a cunoscut existența filmării și a refuzat să participe la conferința de presă în care oficiali ai Inspectoratului au explicat de ce imaginile nu au ajuns la anchetatori.


Colonelul Orlando Șchiopu, șeful ISU București, a declarat joi că știa despre existența acestei înregistrări, însă nu a văzut-o niciodată până în momentul în care a fost publicată.

Colonelul Cristian Radu, prim adjunct al Inspectorului general al IGSU, a susținut că nu a solicitat ascunderea imaginilor, dar ele nu au fost solicitate „în mod specific” de celelate autorități (ceea ce înseamnă că procurorii ar fi trebuit, în opinia sa, să solicite exact aceste 20 de minute, nu așa cum se procedează, eventualele imagini existente).

IGSU nu oferă din oficiu imagini cu impact asupra populației, a mai spus colonelul Radu.

Raed Arafat, secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, începând cu 2012, are urmtoarele atribuții:

  • Coordoneaza activitatea Departamentului pentru Situații de Urgență
  • Coordoneaza activitatea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă
  • Coordoneaza activitatea Inspectoratului General de Aviație pentru operaţiunile de gestionare a situaţiilor de urgenţă
  • Coordoneaza operaţional activtiatea serviciilor de ambulanţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, UPU/CPU, precum şi a serviciilor publice Salvamont
  • Coordoneaza operațional, în situații de urgență, activitatea prefectilor

Concluziile raportului din 2016 privind intervenția:

  • Intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv din București din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților
  • Planul Roșu de Intervenție nu a fost declanșat imediat, ci doar după parcurgerea unor etape birocratice, deși legea permite și mecanisme mai rapide de intervenție pentru situații de urgență. Astfel, Planul Roșu de Intervenție a fost declanșat, la ora 22:50, la 18 (optsprezece) minute de la primele apeluri la numărul unic de urgență.
  • Există elemente de incertitudine cu privire la comunicarea declanșării Planului Roșu de Intervenție către toate entitățile implicate în Intervenție: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a comunicat oficial că nu i-a fost transmisă informarea; înscrisurile transmise de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, Jandarmeria Municipiului București și Poliția Locală a Municipiului București nu fac referire la momentul la care a fost instituit Planul Roșu de Intervenție
  • Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a coordonat, la fața locului, doar activitatea de prim ajutor calificat și asistență medicală de la locul evenimentului, nu toate activitățile de intervenție.
  • Unele echipaje s-au panicat și au început să comunice haotic informații către dispecerat, tocmai din cauza lipsei unei coordonări reale a operațiunii de intervenție.
  • Subdotarea și personalul insuficient al Serviciului de Ambulanță. Din cauza salariilor, mulți angajați pleacă în străinătate, spune Raportul. La data de 30 octombrie, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov dispunea de 182 de ambulanțe, din care 152 se aflau în stare de funcționare – 76% erau foarte vechi și în situație de casare. Conform legislației și raportat la numărul populației, declarate statistic la nivelul municipiului București și al județului Ilfov, Serviciul ar fi trebuit să funcționeze cu un număr de 1.740 angajați, dar acesta funcționa doar cu un număr de 868 de persoane, având astfel un deficit de 50,11%.
  • Raportul Direcției de Sănătate Publică a municipiului București conține date contradictorii atât în ceea ce privește numărul pacienților din fiecare spital, cât și în ceea ce privește numărul infecțiilor nosocomiale, ridicând suspiciuni în privința controalelor în baza cărora a fost întocmit.
  • Unitatea de îngrijire a arșilor gravi din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) era, la data de 30.10.2015, complet dotată și funcțională, dar nu a fost și nu este folosită.
  • Nu a fost activat Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, deși acesta era aplicabil.
  • Ca notă unitară în ceea ce privește datele primite de la diversele entități implicate, s-a remarcat lipsa de coerență și datele contradictorii cu privire la numărul de echipaje existent la fața locului, numărul total de victime, numărul de pacienți internați în fiecare spital, numărul de pacienți depistați cu infecții nosocomiale, numărul de pacienți transferați în afara țării și locația acestora, raportările fiind confuze chiar și în privința numărului total de decese.
  • Imediat după incendiu, autoritățile au întors din drum, pe motiv că nu este nevoie de ajutorul lor la Colectiv. Un echipaj de poliție le-a spus: “Nu este nevoie, circulați, circulați!”, deși doar șase echipaje SMURD erau atunci la fața locului. La fel s-a întâmplat și cu un echipaj de la Sanador.
  • Au fost recepționate 114 apeluri de urgență, din care 78 între orele 22.32 și 22.43, așa încât trebuia declanșat mai devreme Planul Roșu.
  • Primul echipaj a ajuns după 11 minute la Club Colectiv.
  • Planul Roșu a fost declanșat la 22.50, oră până la care au mai sosit la fața locului 10 echipaje de prim ajutor
  • Situațiile privind echipajele de intervenție trimise sunt diferite, nu se poate spune cu exactitate care a fost situația reală. SMURD spune că 184 de pacienți au fost transportați la 13 spitale din București, dar Institutul Național de Sănătate Publică a comunicat Corpului de control că au fost 163 de victime, internate în 11 spitale.
  • Din datele INSP, 48 de cazuri ar fi fost transferate în străinătate, deși evidența defalcată arată că au fost doar 41.
  • Raed Arafat a hotărât faptul că nu este necesară instalarea postului medical avansat, deși imaginile de la fața locului, difuzate de televiziuni, arată că acordarea primului ajutor și stabilizarea victimelor s-a făcut adesea în condiții improprii.
  • Capacitatea Departamentului de Intervenții în situații de urgență nu a fost depășită
  • Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, ar fi trebuit să coordoneze toate activitățile de intervenție, nu doar pe cele de prim ajutor.
  • Ministerul Sănătății nu a răspuns Corpului de control, astfel încât nu se știe dacă exista Planul Alb pe data de 30 octombrie.
  • Neconcordanțe între datele transmise de diferitele instituții referitor la infecțiile nosocomiale

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: