Datele Eurostat ne arată că suntem lideri în Uniunea Europeană la creșterea costului orar cu forța de muncă din 2004 încoace, dar figurăm la coada clasamentului în cifre absolute. Atât ca nivel de plată, unde de-abia am ajuns la o cincime din media UE, cât și din punct de vedere al creșterii absolute în euro, situată sub cea din țări precum Germania sau Franța.
Avem și un indicator la care stăm aproape identic cu locomotiva germană, și anume ponderea costurilor non-salariale în cheltuielile cu forța de muncă.
Cu 22%, România e sub media de 24% a UE28 (adică mediul de afaceri destul de favorizat din această perspectivă) și la foarte mică distanță de Germania, care apare cu 22,3%.
Există și colege de bloc estic care împovărează ceva mai puțin sarcina fiscală a firmelor, precum Croația (14,9%), Bulgaria (15,7%) sau Polonia (18,3%). Dar și altele cu valori sensibil mai mari, cazul Slovaciei (26,4%), Cehiei (27,1%) sau Lituania (27,8%). De reținut, în acest context, faptul că țările care oferă servicii sociale foarte bune au, de regulă, și niveluri relativ ridicate de taxare non-salarială (Franța 33,2% și Suedia 32,1%)
Cehia figurează cu o creștere substanțială a costului cu forța de muncă în 2015 față de 2014. Cu toate acestea, dacă se face trimitere la nivelul în euro, se poate observa cum acest cost a rămas anul trecut mai mic decât în 2012. Ceea ce arată destul de clar de ce trebuie urmărit un astfel de indicator pe o perioadă ceva mai mare de timp și nu doar prin prisma celor mai recente evoluții.
De asemeni, trebuie avut în vedere că valoarea foarte mare de creștere pentru Marea Britanie nu reflectă o schimbare semnificativă a costurilor pe piața internă a muncii ci o fluctuație majoră a cursului de schimb al lirei sterline, care a coborât puternic în raport cu moneda unică europeană.
Baza de plecare bate ritmul de creștere
Baza extrem de redusă de plecare induce impresia unor creșteri spectaculoase ale cheltuielilor cu forța de muncă în România și Bulgaria.
Noi figurăm pentru perioada 2004 – 2015 cu un procentaj de +163% (!) iar vecinii de la sud de Dunăre cu +156%. Dar asta nu înseamnă, de fapt, mare lucru, dacă ne uităm la creșterile de 3,1 euro/oră în primul caz și 2,5 euro/oră în cel de-al doilea.
De pildă, în același interval de timp, Belgia a crescut costul cu forța de muncă cu 34%. Dată fiind baza lor de plecare în 2004, de 15 ori mai mare decât la noi, asta a însemnat un plus de 9,9 euro/oră. Similar, Germania a adăugat doar 20%, dar asta a însemnat mai mult cu 5,4 euro/oră. Franța a plusat cu 24% și 6,9 euro/oră.
De fapt, ambele țări menționate s-au situat în 2015 cu mult peste media UE28 de 25 euro/oră, în timp ce noi, cu toate procentajele care ne plasează ca lideri în topul european al costurilor salariale suntem doar la o cincime din această valoare. Și mai clar, numai creșterea lor din ultimii 12 ani este mai mare decât tot costul nostru salarial din 2015.
La prima vedere, investitorii străini ar trebui să prefere clar costul cam la jumătate al muncii din România față de Estonia, Slovacia, Cehia sau Croația. Dar această diferență de cost cam de 5 euro/oră nu reprezintă decât aproximativ 20% din costul cu care sunt obișnuiți la ei acasă.
Dacă se ține, însă, cont de poziția geografică, infrastructura slab dezvoltată și calitatea mediului de afaceri lucrurile se pot schimba radical.
Urmărește-ne pe Google News
