UPDATE: Papa Francisc a încheiat prima zi a vizitei sale în România la Catedrala Catolică Sfântul Iosif din Capitală, unde a fost oficiată Sf. Liturghie.
Suveranul Pontif s-a oprit , la coborârea din papamobil, şi a salutat mulţimea, fiind aplaudat minute bune în şir la intrarea în catedrala arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.
UPDATE ora 17.00: Papa Francisc a ajuns la Catedrala Neamului , unde a fost primit cu pâine și sare și a asistat la slujba ortodoxă,. Acolo a rostit rugăciunea Tatăl Nostru, iar Patriarhul Daniel i-a dăruit o icoană a Sf. Andrei, ocrotitorul românilor.
UPDATE: Papa Francisc a adresat, la Cotroceni, primul mesaj în cadrul vizitei istorice desfăşurate în ţara noastră:
Adresez salutul meu cordial şi mulţumirile mele domnului preşedinte şi doamnei premier pentru invitaţia de a vizita România.
Îl salut pe membrii corpului diplomatic şi pe membri societăţii civile. Pe fratele meu Daniel ţin să îl salut cu iubire frăţească. (…)
Îl salut cu drag pe episcopi, preoţii şi toţi membrii Bisericii Catolice. Sunt bucuros să mă găsesc în frumoasa dumneavoastră ţară, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II- lea şi când ţara dvs deţine preşedinţia Consiliului UE, la 30 de ani când ţara dvs s-a eliberat de la regimul comunist.
UPDATE: Președintele Iohannis: Ne daţi curaj pentru înfăptuirea binelui
În urmă cu mai puţin de o săptămână acest destin european a fost confirmat cu forţă de românii din ţară şi străinătate. Diplomaţia pontificală continuă să reprezinte un factor pacificator (…)
Vizita Sanctităţii Voastre vine la un an de la Centenarul Marii Unirii. Astăzi, românii îl slăvesc pe cel de sus fără nicio teamă şi piedică, în limba română şi a minorităţilor naţionale.
Vizita Sanctităţii Voastre are şi o semnificaţie majoră pentru relaţiile României cu Sfântul Scaun anticipând aniversarea în 2020 a 100 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.
În ziua aniversării a 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice bilaterale, ne-am întâlnit Sfinte Părinte şi am avut onoarea de a vă adresa invitaţia de a vizita ţara noastră. Europa are nevoie mai muilt decât oricând de modele de convieţuire paşnică, de dialog între culturi care să ofere repere pentru consolidarea toleranţei şi a respectului reciproc.
La ceremonia aniversară participă şi foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei deputaţilor, Marcel Ciolacu.
UPDATE: Președintele Klaus Iohannis i-a făcut cadou Papei Francisc mai multe obiecte tradiționale, precum și câteva produse românești, transmite Administrația Prezidențială.
Lista obiectelor ce compun cadoul pentru Sanctitatea Sa Papa Francisc:
- Covor/„scoarţă” – Oltenia;
- Brâu brodat cu mărgele – Transilvania;
- Brâu tricolor – specific național românesc;
- Ștergar – Muntenia;
- Tipare pentru caș – Moldova;
- Oua încondeiate – Bucovina;
- Ceramica de Horezu – Oltenia;
- Cavalul -– Moldova / Vrancea;
- Icoana Înălțării Domnului;
- Miere de salcâm – Transilvania / zona Blajului;
- Magiun / gem de fructe (Magiunul de Topoloveni) – Muntenia;
- Vâslă – Pagaia lui Ivan Pazaichin;
- Minge şi tricou cu autograf Gheorghe Hagi;
- Vin de colecție Riesling Italian, podgoria Minis 1936– Banat / Crişana;
- Vin de vinoteca – Feteasca Regala – Dealurile Moldovei, 1998;
- Vin Golem Roșu, Crama Basilescu, 2013 – Muntenia;
- CD-uri cu lucrări din opera lui George Enescu.
UPDATE: Papa Francisc a ajuns la Palatul Cotroceni unde are loc ceremonia oficială de primire. Suveranul Pontif a salutat garda de onoare în limba română: Bună ziua!
La evenimentele de la Cotroceni participă şi preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.
În public, la ceremonia oficială pentru primirea Suveranului Pontif se află copii şi tineri de la Consiliul Naţional al Elevilor, Alianţa Naţională a Studenţilor din România, Consiliul Tineretului din România, Şcoala Concordia, copiii de la corurile Campus Mundi/ Madrigal, Cercetaşi şi Asociaţia Naţională a Surzilor din România, informează Mediafax.
****
Știrea inițială:
Papa Francisc a sosit, vineri, în România, pentru o vizită istorică de trei zile. Călătoria apostolică are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, prima vizită a unui papă în România, şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună”.
Mai mulţi români l-au așteptat pe Suveranul Pontif pe Aeroportul Henri Coandă, unde au fost afișate mai multe bannere în română şi italiană pe pe care scrie „Binecuvântat e cel ce vine în numele Domnului”, un mesaj din Evanghelia dupa Matei.
SUveranul Pontif a fost întâmpinat la aeroport de președintele Klaus Iohannis. „Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”, i-a spus președintele Klaus Iohannis Papei Francisc, în timp ce Carmen Iohannis i-a transmis, la rându-i, „suntem fericiți să vă avem aici”.
După ce a coborât din avion, pe aeroportul Otopeni, Papa Francisc a sărutat crucea aflată la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul ortodox al Târgoviștei.
Suveranul Pontif s-a dus apoi, în aplauzele celor prezenți, la un copil în scaun cu rotile și i-a prins mâinile în semn de salut.
Pe traseu, papa Francisc a fost aplaudat de mii de oameni. În zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, automobilul Logan circulă cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenţi.
Pentru vizita Papei au fost luate măsuri de securitate drastice. Aşa cum au menţionat şi reprezentanţii Primăriei Capitalei, pe teritoriul Bucureştiului va funcţiona un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat că fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a preşedintelui Statelor Unite.
Accesul pentru pelerini la evenimentele publice la care va participa Papa Francisc în România se face după trecerea prin filtrele de securitate, transmite Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”.