28 decembrie, 2021

Medicii de familie vor putea să facă teste rapide antigen pentru depistarea infecţiei cu Covid-19, dar numai pentru pacienții cu simptome, conform unei ordonanțe de urgență adoptată marți de Guvern.

Aceste teste nu se plătesc de către paciență, cu observația că reglementarea îi vizează doar pe medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Aceștia vor achiziționa testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.


Pentru activitatea de testare realizată, medicii vor primi un tarif de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.

Medicii de familie care vor realiza testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24:00 a zilei în care s-a acordat serviciul.

Cetățenii care vor beneficia de testarea la medicul de familie sunt cei înscriși pe lista proprie a medicului de familie. Persoanele eligibile pentru testare sunt care au cele care au siptomele infectării cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică.

Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: