Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va accesa fonduri europene pentru dezvoltarea a trei proiecte de informatizare, ce vor adăuga trei componente importante platformei electronice a sistemului, a anunțat miercuri președintele instituției, Adela Cojan (foto), în cadrul Conferinţei ThinkHealth, citată de Rohealthreview.
Unul dintre proiecte are ca obiectiv dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de management, denumit „Sistem integrat de management în sistemul de asigurări sociale de sănătate”.
- Sistemul va permite elaborarea de rapoarte, analize şi studii menite să optimizeze şi să consolideze capacitatea decizională a CNAS, prin prelucrarea datelor specifice colectate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).
- Astfel, din PIAS vor putea fi generate rapoarte personalizate în vederea efectuării analizelor, studiilor şi statisticilor pe care să se fundamenteze politicile din domeniul sănătății.
Un al doilea proiect, pentru care CNAS a demarat procedurile de accesare de fonduri nerambursabile, este extinderea Dosarului Electronic de Sănătate (DES). Dosarul a fost conceput iniţial pentru medicina primară şi spitale, dar prin finanțarea europeană va fi cuprinde întreg lanţul de servicii medicale.
Al treilea proiect este Sistemul Informatic pentru Gestionarea Modernă a Accesului la servicii Medicale Acte, Recomandări şi Tehnologii (SIGMA SMART).
Acesta va fi derulat în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) şi are ca obiectiv general optimizarea fluxurilor de date şi monitorizarea electronică a serviciilor medicale decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).
Proiectul prevede construcţia unui portal în care asiguraţii şi furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot efectua programări electronice ale serviciilor medicale de care pacienţii au nevoie.