Opinie concurentă pe decizia CCR privind amenzile din perioada stării de urgență

Temeinicia sau oportunitatea emiterii decretului de instituire a stării de urgență pot fi verificate doar de către instanțele de judecată, și nu de Parlament sau de Curtea Constituțională, susțin judecătoarele CCR Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, în opinia concurentă din motivarea deciziei privind neconstituționalitatea amenzilor din această perioadă.

Cele două judecătoare fac trimitere la recenta decizie CEDO, Kovesi vs. România, 5 mai 2020, care a stabilit că limitarea liberului acces la justiție al fostei șefe DNA a rezultat din decizia nr. 358/2018 prin care CCR a afirmat că instanțele de contencios administrativ pot verifica doar legalitatea formală a decretelor emise de președintele României.

În opinia celor două judecătoare, CCR încearcă să-și extindă din nou competențele, pentru a analiza acest decret, fapt care duce la încălcarea deciziei CEDO în acest caz.

Fragmente din opinia concurentă  a Liviei Stanciu și Siminei Tănăsescu:

• În prezenta cauză, Curtea Constituțională a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate referitoare la anumite acte normative și nu cu un conflict juridic de natură constituțională pentru a putea preciza competențele autorităților publice cărora a ales să li se adreseze.
• Opinia majoritară se contrazice singură atunci când afirmă că și acest decret al Președintelui României are o ‘valoare constituțională’, care amintește de ‘raporturile de drept constituțional pur’ din decizia nr. 358/2018, doar pentru a-și putea extinde ultra vires (dincolo de puteri – n. red.), propria competență.
• În cauza Kovesi v. România (cererea nr.3594/19) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că limitarea liberului acces la justiție al reclamantei a rezultat din decizia nr. 358/2018 prin care jurisdicția constituțională a afirmat că instanțele de contencios administrativ pot verifică doar legalitatea formală a decretelor emise de Președintele României (a se vedea în special paragrafele 153-157 din hotărârea CEDO în cauza Kovesi v. România, 5 mai 2020).
• Curtea Constituțională merge mai departe și afirmă că instanțele de contencios administrativ nu pot verifica nici legalitatea formală a acestor acte administrative cu caracter normativ de vreme ce ele vor fi supuse controlului politic al Parlamentului și controlului jurisdictional al Curții Constituționale, ceea ce practică relevanță a instanțelor judecătorești, confirmată recent și de jurisdicții internaționale precum CEDO, infirmă.
• Parlamentul încuviințează sau nu instituirea stării de asediu sau a stării de urgență și nu verifică temeinicia ori oportunitatea decretului Președintelui României, pentru simplul motiv că astfel de atribuții au fost date de Constituție (art.126 alin.6) în competență instanțelor judecătorești.
• Curtea Constituțională are o competență stabilită tot de Constituție (art.146) și ea nu include verificarea vreunor acte administrative normative ale Președintelui României; nici constituantul originar și nici cel derivat nu au conferit astfel de atribuții judecătorului constituțional din România.