15 ianuarie, 2020

Aproape o treime din oceanele și terenurile planetei ar trebui protejate până la sfârșitul deceniului, pentru a opri și a inversa declinul biodiversității ce amenință chiar supraviețuirea umanității, potrivit proiectului prezentat în timpul Convenției ONU pentru Biodiversitate.

Planul de acțiune propus conține o serie de măsuri pentru conservarea și restaurarea ecosistemelor și salvarea faunei sălbatice, astfel încât să fie evitat al șaselea eveniment de extincție în masă din istoria Terrei, precizează documentul. Termenul limită de aplicare a acțiunilor este 2030.

Pământul a cunoscut cinci perioade de extincţie – ultima a avut loc cu 65 de milioane de ani în urmă și a dus la dispariţia a majorității speciilor, printre care și a dinozaurilor. Aproximativ 75% din mediul terestru și 66% din mediul marin au fost “grav alterat” prin intervenția omului –  despăduriri, agricultură intensivă, pescuit excesiv, urbanizare galopantă etc.

Proiectul va fi supus aprobării la summitul pe tema biodiversității ce se va desfășura în octombrie, la Kunming, China, scrie The Guardian.

Printre obiectivele propuse se numără reducerea emisiilor de carbon în toate ramurile industriei, reducerea poluării prin înjumătățirea cantității deșeurilor din plastic, asigurarea legalității în comerțul tuturor speciilor sălbatice și îmbunătățirea calității vieții umane prin menținerea purității apei și comercializarea hranei verificate.

De asemenea, printre acțiunile enumerate se numără ținerea sub control a speciilor invazive și reducerea cu 50% a poluării generate de deșeurile din plastic și excesul de fertilizatori.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Este o speculatie ,cu ce se afirma,despre extinctie ,intrucat omul este infim, neputiincios ,ca putere ,doar poluiaza legea, deci si natura cu falsuri,cu rebuturi tehnologice, cu indolenta si prostia umana fara de margini.
    „In natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga si totul se transforma” si „Nici un sistem nu poate produce ceva din nimic” ,sunt premise universale,etalon, imuabile ,imbatabile ,perene ce sunt nesocotite de om.
    Precum si legile primordiale ale existentei tuturor lucrurilor si tuturor corpurilor ,altele decat cele vii:”Dumnezeu este principiul tuturor lucrurilor ,atomul este principiul tuturor corpurilor ,iar principiul este legea primara,imuabila ,imbatabila ,prena.
    „Legea este ratiunea omeneasca care guverneaza popoarele”> inca necunoscuta ,ascunsa de dementii ce actual controlezeaza lumea,insa sunt neputiinciosi in fata natatrii,atuncan aceasta se dezlantuia,ca fiind poluata,ignorata,nepretuita etc.
    Solutia este simpla:Respectarea guvenarii popoarelor de catre suprematia legii,suprematia ratiunii omenesti. Ori ,la ratiune suntem tare inapoiati,si vom disparea noi oamenii, lundu-ne locul fiinte mult mai rationale ca omul.
    Semnez EU,azi 12.02.2022

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: