25 ianuarie, 2020

OMV Petrom a demarat procesul de vânzare a câmpurilor de petrol şi gaze deținute în Kazahstan, singurele sale active de peste hotare, potrivit documentelor de vânzare consultate de Reuters, citată de Agerpres.

OMV Petrom este operatorul a patru zăcăminte onshore de ţiţei aflate în producţie: Tasbulat, Turkmenoi, Aktas şi Komsomolskoye, toate situate în regiunea Mangistau din vestul Kazahstan-ului, în apropierea Mării Caspice.

OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, a angajat banca de investiţii Jefferies să se ocupe de vânzarea activelor din Kazahstan. Termenul limită pentru depunerea de oferte este 27 martie, potrivit documentelor de vânzare consultate de Reuters, care nu oferă indicii cu privire la valoare activelor.


Portofoliu de active din Kazahstan al OMV Petrom ar urma să producă aproximativ 8.000 de barili de echivalent petrol pe zi în 2020 şi conţine rezerve recuperabile de aproximativ 57 milioane barili echivalent petrol.

„Portofoliul include oportunităţi de creştere de pe urma proiectelor în derulare şi a celor indentificate inclusiv, dar nu limitate, la proiectele îmbunătăţite de recuperare a petrolului”, se arată în documentele de vânzare.

Potrivit raportului anual publicat de OMV Petrom, în anul 2018 compania a produs o cantitate totală de 2,49 milioane barili echivalent petrol în Kazahstan, comparativ cu 55,82 milioane barili echivalent petrol în România.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: