Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit regulile de testare a eficienței unor remedii naturiste africane în tratarea Covid-19 și termenele pentru strângerea și analizarea datelor, anunță biroul regional pentru Africa al OMS.
Dacă se constată că un medicament bazat pe medicină tradițională este sigur și eficace, OMS va recomanda producerea lui pe scară largă, a declarat Prosper Tumusiime, director pentru Sănătate Universală în cadrul biroului regional pentru Africa al OMS.
Testele clinice pentru medicamente și vaccinuri pot fi realizate și aprobate în mai puțin de 60 de zile, conform regulilor Forumului African pentru Reglementarea Vaccinurilor, a mai adăugat Prosper Tumusiime, citat de Digi24.
„Adoptarea documentelor tehnice privind eficacitatea medicamentelor pe bază de ierburi va da asigurări că nu se vor face compromisuri în privința siguranței sănătății participanților la teste”, a arătat prof. Motlalepula Gilbert Matsabisa, șeful Comitetului de Experți.
La aproximativ nouă luni de la izbucnirea pandemiei de SARS-CoV-2, nu există un tratament special creat pentru boala Covid-19 și se testează eficiența unor medicamente folosite în alte patologii.
Deocamdată sunt țintite simptomele acestei boli, fără a exista o substanță activă pentru atacarea virusului.