Banca Centrală Europeană (BCE) va face abstracţie anul acesta de orice creştere temporară a inflaţiei provocată de atenuarea cererii, a afirmat marţi Isabel Schnabel, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, într-un interviu acordat publicaţiei austriece Der Standard, citat de Bloomberg.
Eventuala atenuare a restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) ar putea duce la „dezvoltarea unei anumite dinamici” a preţurilor, de exemplu pentru călătorii sau mese la restaurante. „Dar evoluţiile pe termen scurt de acest tip nu ar trebui confundate cu o creştere susţinută a inflaţiei, în condiţiile în care se estimează un nivel extrem de scăzut al inflaţiei”, a explicat Schnabel.
Oficialul BCE a adăugat că din acest motiv creşterea temporară a preţurilor „nu va afecta deciziile de politică monetară ale BCE, care sunt ajustate către un orizont de timp mediu”.
De asemenea, a avertizat Schnabel, „cea mai mare greşeală din punct de vedere economic” ar fi retragerea prea devreme a măsurilor de sprijin monetar şi fiscal.
Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut la minus 0,3% în decembrie, comparativ cu luna precedentă. Rata anuală a inflaţiei în zona euro este pentru a cincea lună consecutiv în teritoriul negativ, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei, apreciază analiştii.
La ultima reuniune de politică monetară, care a avut loc în data de 10 decembrie, Consiliul guvernatorilor BCE a lăsat nemodificată dobânda de referinţă şi a majorat cu 500 de miliarde de euro Programul de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme – PEPP), principalul său instrument de combatere a crizei coronavirusului.
Potrivit unui comunicat al BCE, anvelopa Programului de Achiziţii Urgente în Pandemie (PEPP) a fost majorată cu 500 de miliarde de euro, până la un total de 1.850 de miliarde de euro. De asemenea, a fost prelungit orizontul de timp pentru achiziţiile nete în cadrul PEPP până la finele lunii martie 2022.
Banca Centrală Europeană se aşteaptă pentru acest an la o inflaţie de 1%, în timp ce în 2022 inflaţia ar urma să ajungă la 1,1%. Conform primelor estimări ale BCE pentru 2023, inflaţia în zona euro ar urma să urce uşor la 1,4%, dar şi aşa va rămâne sub ţinta de aproape 2% avută în vedere de BCE.