joi

25 aprilie, 2024

16 martie, 2021

UPDATE: „Îmi pare foarte rău că domnul prim-ministru interpretează, ba chiar dă apă la moară unora cum că noi am avea ceva cu etnia evreiască. Această etnie a adus ştiinţei şi culturii mondiale personalităţi de mare calibru, pe care nimeni nu le poate contesta. A veni pentru o mână de nemernici să acuzi o etnie este o neghiobie. Este incredibil să întărâţi pe unii împotriva altora. Eu la acest secretariat de stat nu am fost numit politic. (…) Este cea mai urâtă pagină a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani, pentru că se interpretează ceea ce am vrut noi să spunem, să cerem”, a declarat Octav Bjoza pentru Agerpres.

***


Știrea inițială:

Octav Bjoza (foto), președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, a fost demis marți din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
Premierul Florin Cîțu a semnat demiterea pentru că Bjoza pune „în discuție dimensiunile Holocaustul” și solicită „drepturi din partea statului pentru urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor”, conform unui comunicat de presă transmis de guvern.

Octav Bjoza (83 de ani) a fost numit în 2014, de către fostul premier Victor Ponta, în funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist.

În 2015, președintele Klaus Iohannis a generat o controversă publică atunci când l-a ales pe Octav Bjoza ca prima persoană pe care a decorat-o cu cea mai înaltă distincție a statului Român, Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler.


Comunicatul prin care premierul Florin Cîțu anunță demiterea:

O societate democratică și civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului și a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea.

A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice.

Mai mult, încercarea de a justifica și de a aduce argumente pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului.

O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului României.

Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat Octav Bjoza, președinte al Asociației Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii din România.

(Citiți și: „Prima condamnare pentru negarea Holocaustului – fost lt. col din SRI, 1 an și 1 lună de închisoare cu amânare”)

Motivul demiterii, solicitarea adresată de Octav Bjoza printr-un comunicat publicat în numele Asociației Foștilor Deținuți Politici, pe 12 martie:

Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de mii de victime și, dacă luăm în calcul soțiile și copiii rămași acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetățeni ai acestei țări?!?

Chiar vreți să vă amintim cine au fost primii trei șefi ai Securității Poporului, care au săvârșit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut și de marele disident rus Aleksandr Soljenițîn?!?

Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu! (…)

Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost „criminali de război”, „naziști”, „legionari” sau comuniști”.

Florin Roman: „Cei care au luat această decizie sunt, ca de obicei, în spatele cortinei, iau decizii politice și le înmânează, în plic, premierului”

Schimbarea lui Octavian Bjoza este o eroare, scrie pe contul său de Facebook deputatul PNL Florin Roman:

Octavian Bjoza nu este doar numele președintelui foștilor deținuți politici, ci unul dintre ultimii eroi în viață ai neamului românesc. Un adevărat “Memorial al durerii” în carne și oase. Un om căruia regimul comunist nu i-a îndoit nici coloana vertebrală, nici convingerile!

Schimbarea domniei sale este o eroare. Văd că mulți arată cu degetul spre Florin Cîţu.

Cei care au luat această decizie sunt, ca de obicei, în spatele cortinei. Ei iau decizii politice și le înmânează, în plic, premierului.

Știu din câteva discuții cu domnul Bjoza că nu era tocmai confortabil cu acest post, mai ales după ce partea de revoluționari a rămas fără șef. Dar nu-și putea abandona puținii colegi, care mai trăiesc, de suferința din temnițele comuniste!

Parca suntem blestemați să nu ne prețuim adevăratele valori morale, decât după ce nu le mai avem.

În cazul domnului Bjoza mai e încă timp pentru cei care au negociat “sinecura” unui erou să revină asupra deciziei.

Iertare, domnule Bjoza..

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: