Oaia neagră – campania de black friday a operatorului DIGI – anunță reduceri de 50% din prețul abonamentelor, timp de 12 luni, atât pentru clienții noi, cât și pentru cei existenți.
Campania Oaia neagră începe din 11 noiembrie, ora 20:00 online și durează până pe 14 noiembrie.
De asemenea, clienții existenți care optează pentru adăugarea unui serviciu sau a unei noi extraopțiuni ori aleg să-și facă un upgrade se pot loga în contul de client DIGI.ro, secțiunea „Serviciile mele” și în funcție de modificarea dorită pot adăuga servicii noi, extraopțiuni sau upgrade-uri.
Clienții existenți sau noi care doresc un abonament avantajos de telefonie mobilă pot contracta unul sau mai multe pachete la jumătate de preț din valoarea inițială, pe durata campaniei. Astfel, prețul poate varia între 1 euro – 2,5 euro/lună, timp de 12 luni.
În funcție de pachetul ales, clienții existenți și noi care optează pentru serviciul de internet fix vor plăti lunar, cu preț redus, doar 15 lei (TVA inclusă) pentru Fiberlink 500 Mbps și 20 lei (TVA inclusă) pentru Fiberlink 1000 Mbps.
La pachetele de televiziune digitală și analogică clienții plătesc, în funcție de configurația pachetului, între 13 lei și 15 lei (TVA inclus).