sâmbătă

20 iulie, 2024

6 decembrie, 2021

Raportul despre pandemia de Covid-19 în Africa al Fundaţiei Mo Ibrahim atenționează că Africa are puţine şanse să depăşească pandemia dacă 70% din populaţia sa nu este vaccinată până la sfârşitul lui 2022, scrie Reuters citată de Agerpres.

Descoperirea variantei Omicron în sudul Africii a intensificat opiniile potrivit cărora ratele scăzute de imunizare pot favoriza mutaţii virale, care apoi se pot răspândi în ţări în care ratele de vaccinare sunt mult mai mari.

Cu toate acestea, doar cinci dintre cele 54 de ţări ale Africii sunt pe cale să atingă obiectivul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a vaccina complet 40% din populaţie până la sfârşitul anului 2021, a afirmat Fundaţia Mo Ibrahim.


„De la începutul acestei crize, fundaţia noastră şi alte voci africane au avertizat că o Africă nevaccinată ar putea deveni un incubator perfect pentru variante de coronavirus”, a declarat preşedintele fundaţiei, Mo Ibrahim, într-un comunicat.

„Apariţia variantei Omicron ne reaminteşte că COVID-19 rămâne o ameninţare globală şi că vaccinarea întregii lumi este singura cale de a merge mai departe”, a adăugat el. „Cu toate acestea, continuăm să trăim cu o discriminare extremă legată de vaccinuri, în care mai ales Africa este lăsată în urmă”, a mai spus omul de afaceri sudanez.

Doar unul din 15 africani este vaccinat complet, faţă de aproape 70% din populaţia ţărilor G7.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: