Numeroasele expulzări ale diplomaților ruși din capitalele europene (aproape de 400) fac parte dintr-o campanie de decenii de a stabili linia de demarcație dintre spionaj și diplomație. Nu este doar un act simbolic, deși reversibil, de repulsie față de crimele de război pentru care Rusia este acuzată, scrie The Guardian.
Occidentul a fost criticat că a ignorat prea des resuscitarea activităților clandestine ale Rusiei, fie din cauză că s-a concentrat excesiv pe amenințările teroriste, fie că s-a bazat pe eficiența interceptărilor.
Astfel că, au fost prinși doar 10% din spionii ruși, estimează fostul șef al serviciilor de informații britanice MI6, Sir John Sawers, potrivit sursei citate.
Numărul mare al diplomaților acuzați că spionează pentru Rusia, și expulzați, a fost considerat drept cel mai mare exod de acest gen din istoria spionajului de fostul diplomat francez François Heisbourg. Apar și multe întrebări despre reticența națiunilor occidentale de a adresa problema atâtor „diplomați” ruși care lucrau în Europa.
Veșnica dilemă: diplomat sau spion?
Până vineri, doar Malta, Cipru și Ungaria s-au abținut să expulzeze diplomați ruși.
François Heisbourg a insistat că există o diferență clară între un diplomat adevărat și un spion, iar persoanele care au fost expulzate din Europa nu au fost alese la întâmplare, ci pe baza dovezilor care arată că rușii au încălcat Convenția de la Viena în care au fost adoptate normele diplomației legitime.
O încălcare a normelor diplomatice este, la fel ca și spionajul, dezinformarea pe rețelele sociale.
„Dacă stai pe Twitter și trimiți mesaje prin care insulți guvernul țării gazdă, dacă urmezi diplomația agresivă a Chinei, asta este definiția a ceea ce te poate face persona non grata”, a explicat François Heisbourg.
Expulzarea nu este ușor de decis: „Evident că este mai ușor să monitorizezi spionul pe care îl cunoști decât pe cel pe care nu îl cunoști. Odată ce știi că există, ei devin [instrumente] utile de contraspionaj. Dacă nu știi cine sunt, atunci ai o problemă”, spune diplomatul francez.
Un exemplu este cel al așa-numitei afaceri Farewell din anii ’80, când dezertorul kaghebist Vladimir Vetrov a oferit 4.000 de documente secrete serviciilor de informații din Franța, prin care a expus operațiunile Rusiei prin care fura tehnologie din occident. Vetrov a pus la dispoziția francezilor o listă cu 250 de ofițeri KGB care lucrau în diverse ambasade din întreaga lume.
Exemplele unei profesiuni complicate
Numai după ce Rusia l-a arestat pe Vetrov la Moscova, Franța a expulzat 40 de diplomați, doi jurnaliști și cinci funcționari comerciali. Heisbourg a jucat un rol în gestionarea cazului și și-a amintit:
„Chiar și atunci, a fost util să păstrăm niște nume secrete, așa că am făcut o listă principală și una secundară pentru a avea o rezervă în cazul în care rușii aveau de gând să ia măsuri asemănătoare. Le-am arătat rușilor că dacă se vor răzbuna, îi vom lovi din nou și mult mai rău.”
Încă din anii ’80, Heisbourg a spus că știa că numărul de spioni care lucrau în cadrul misiunilor diplomatice ale rușilor era mult mai mare decât în cazul celor mai multe state.
Un alt caz: de ce 290 de diplomați ruși vor continua să lucreze în Austria, țară neutră, chiar și după ce Ministerul de Externe a expulzat patru diplomați după mai multe zile de ezitare.
Dimpotrivă, Austria are doar 30 de diplomați la Moscova.
Este adevărat totuși că țările mai mari au ambasade mai mari, un exemplu foarte bun fiind ambasada SUA de la Bagdad care în 2012 avea 16.000 de angajați și contractori, potrivit The New York Times, iar unii dintre diplomații ruși de la Viena sunt atașați instituțiilor ONU care își au sediul în Austria.
Cu toate acestea, diferența de interes pe care cele două țări îl prezintă una față de cealaltă este, în cel mai bun caz, surprinzătoare.
Cazul polonez
Polonia ar putea, la rândul său, să se întrebe de ce a oferit statut diplomatic unui număr atât de mare de ruși, după ce pe 23 martie au expulzat 45 de diplomați.
Expulzarea a fost justificată de purtătorul de cuvânt al ministrului pentru coodonarea serviciilor speciale, Stanislav Zarin, astfel: „neutralizăm rețeaua serviciilor speciale rusești din țara noastră”, adăugând că jumătate dintre diplomații expulzați erau angajați direcți ai serviciilor secrete din Rusia și jumătate din ei erau implicați în operațiuni ostile de influențare.
Polonia consideră expulzările și o măsură de prevenire. Riscul de spionaj s-a mărit odată cu influxul brusc de ucraineni care s-au fugit din calea războiului în țara vecină, care a devenit acum un teritoriu fertil pentru operațiunile rusești de diversiune, de recrutare și de spionaj. Moscova intenționează să „creeze ostilitate în Polonia la adresa refugiaților ucraineni care fug de Rusia”, potrivit lui Zarin.
Alte două țări care fac eforturi să aprovizioneze Ucraina cu arme, Slovacia și Cehia, au fost și ele pe frontul spionajului Moscovei.
Spioni pentru Moscova și explozii în inima Europei
Bratislava a deportat la finalul lunii martie 35 de diplomați ruși. Cu două săptămâni înainte, autoritățile slovace au reținut patru persoane suspectate că au spionat pentru Moscova și a expulzat alți trei diplomați ruși.
Rusia i-a plătit pe suspecți cu „zeci de mii de euro” pentru informații sensibile sau secrete. Calitatea informațiilor este disputată, dar unul dintre cei doi bărbați învinuiți era prorector și șeful departamentului de securitate și apărare al Academiei Forțelor Armate din orașul Liptovski Mikulas.
Într-un videoclip filmat de serviciile de informații din Slovacia, un spion GRU vorbea cu un potențial informator slovac și îi spunea că „Moscova a decis că tu vei ‘vâna’ două tipuri de oameni: cei care iubesc Rusia și ar vrea să coopereze, vor bani și au informații confidențiale. Al doilea grup sunt cunoștințele tale care s-ar putea gândi să lucreze pentru Rusia. Am nevoie de informații politice și comunicații între state din NATO și UE.”
Cehii au și alte motive pentru a se îndoi de intențiile diplomaților ruși. În 2014, o explozie misterioasă, dar masivă a avut loc într-un depozit de muniții dintr-o zonă izolată din Cehia, la granița cu Slovacia, care a provocat moartea a două persoane.
La acea vreme, Ucraina căuta să își procure arme pentru a lupta în Donbas împotriva separatiștilor susținuți de Rusia. Nu este clar dacă explozia a fost un act de sabotaj sau un caz de incompetență.
Mai târziu, investigația poliției britanice și a celor de la Bellingcat au făcut publică indentitatea a două persoane suspectate că ar fi agenți GRU. Cei doi erau Ruslan Boșirov (nume real: Anatoli Cepiga) și Alexander Petrov (Alexander Mișkin).
Armamentul care a fost ținta exploziei aparținea unui dealer de arme din Bulgaria care a fost otrăvit într-un restaurant în aprilie 2015, la doar câteva luni de la explozia din Cehia.
Operațiunile ofițerilor GRU în Europa
Un alt ofițer GRU, Denis Sergheev, era și el în Bulgaria când a avut loc otrăvirea bulgarului; tot Sergheev era în Marea Britanie în perioada în care a avut loc otrăvirea lui Serghei și Iulia Skripal în Salisbury.
Nicinua dintre acțiunile acestea, potrivit cehilor, nu ar fi avut loc fără știința Moscovei. Anul trecut în aprilie prim-ministrul ceh de la acea vreme, Andrej Babis, a expulzat 18 diplomați ruși, spunând că Unitatea 29155 a GRU este responsabilă pentru distrugerea armelor.
Rusia s-a răzbunat și a expulzat 20 de cehi, care la rândul lor ridicat numărul diplomaților ruși care au trebuit să se întoarcă acasă la 60, așa încât oficialii misiunilor diplomatice ale celor două țări să fie egal.
Mai multe expulzări simultane de diplomați ruși au fost decise doar de președintele american Ronald Reagan, dar asta se întâmpla în 1986 când Occidentul și Uniunea Sovietică erau în plin război rece.
***
