Numărul şomerilor a crescut în luna mai cu 16.000, de la 702.000 în luna aprilie anul curent, până la 718.000 în luna mai 2014, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent este de 718 mii persoane, în creştere faţă de luna precedentă (702 mii persoane) şi în scădere faţă de aceeaşi lună din anul precedent (723 mii persoane)”, anunţă un comunicat al INS.
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată, astfel, la 7,3% în luna mai 2014, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,1 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna mai 2013, mai precizează Institutul Naţional de Statistică.
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,5% în cazul celor de sex feminin).
România este una dintre țările europene unde şomajul a crescut în luna mai, faţă de aprilie, dar ea se află încă sub media UE – de 10,3 (în scădere, de la 10,4%, în luna aprilie 2014, şi 10,9% în mai 2013).
În zona euro, şomajul a stagnat în luna mai la 11,6%, a anunțat luni Eurostat.
În 21 de state rata a scăzut, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în şase a crescut, iar în Austria (ţara cu cel mai mic şomaj – 4,7%), a stagnat.
Cele mai mari scăderi, comparativ cu un an în urmă, au avut loc în Ungaria (de la 10,5% în aprilie 2013, la 7,9% în aprilie 2014) şi Portugalia (de la 16,9%, la 14,3%), mai arată Eurostat.