cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Numărul persoanelor fizice restante la bănci și instituții financiare nebancare a crescut la 680.152, în ianuarie

11 martie, 2018

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 3,27% în ianuarie, comparativ cu decembrie 2017, ajungând la 680.152, conform celor mai recente date ale BNR.

Aceste persoane totalizau restanțe de peste 7,49 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,1 miliarde în lei şi echivalentul a 3,03 miliarde lei în euro, scrie Agerpres.

În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,296 miliarde lei.


Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,31% în decembrie, respectiv cu 0,33 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, şi cu 2,59 puncte procentuale în raport cu luna similară din 2016.

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, declara, la începutul anului trecut, că Banca Centrală şi-a propus o ţintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.

„Creditele neperformante au continuat să se reducă. În acest an există ţinta de 6% cu creditele neperformante, adică de a ajunge la media europeană. Suntem, în schimb, peste media europeană în ceea ce priveşte gradul de acoperire cu provizioane a acestor credite”, a spus Voinea.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: