Numărul contractelor desfăcute în România de la izbucnirea epidemiei de coronavirus a ajuns miercuri la 391.902, conform datelor Ministerului Muncii. Cel mai afectat sector este comerțul cu amănuntul.
Numărul persoanelor aflate în șomaj tehnic a coborât miercuri până la 602.471 angajați, cel mai mare impact fiind în industria prelucrătoare.
Domeniile cu cele mai multe Contracte Individuale de Muncă suspendate (total de 602.471):
- Industria prelucrătoare – 165.033 CIM
- Comerțul cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor – 97.166 CIM
- Hoteluri și restaurante – 99.637 CIM
Domeniile cu cele mai multe concedieri (din totalul de 391.902 CIM desfăcute):
- Comerț cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor – 69.813 CIM
- Industria prelucrătoare – 69.095
- Construcții – 57.582
Toate estimările instituțiilor de profil din subordinea Ministerului Muncii arată că numărul șomerilor va continua să crească.
Pentru aceste persoane, Guvernul pregătește un set de măsuri, printre care și creșterea subvențiilor acordate de stat companiilor ce recalifică și angajează disponilizații.