Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea legislativă a noului Pact pe migrație, într-o formulă de natură să reconcilieze pozițiile divergente pe acest subiect ale statelor membre.
Surse europene au declarat pentru Euractiv că legislația propusă renunță la a mai forța statele membre să accepte relocarea migranților, propunând noi forme de ”solidaritate” cu statele aflate flancul sudic al Europei.
În ciuda eforturilor Comisiei, surse diplomatice afirmă că o înțelegere pe acest subiect este posibilă cel mai devreme în vara anului viitor.
În total, 15 texte de lege vor compune noul Pact pe migrație, doar cinci dintre acestea fiind în prezent în procedură de negociere între Consiliul UE și Parlamentul European.
Chestiunea gestionării valurilor de migrație către UE constituie subiect de dispută la nivel auropean de peste 3 ani, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria și Slovenia fiind statele care au refuzat constant să găzduiască migranți sosiți în principal în Grecia și Italia.
”Sponsori” ai persoanelor care trebuie repatriate
Comisia a acceptat faptul că niciun argument nu va determina acest grup de state să își reconsidere poziția, deci noul pact nu va conține obligativitatea preluării de migranți, dar va institui un ”mecanism de solidaritate” prin intermediul căruia statele vor trebui să contribuie la ușurarea poverii pe care o suportă statele din ”prima linie”
”Solidaritatea” se va putea manifesta prin contribuții financiare sau sprijin logistic pentru repatrierea celor care nu primesc drept de azil în UE. În practică, asta înseamnă că, dacă un migrant sosit în Grecia trebuie repatriat, Polonia, de exemplu, care refuză să preia migranți, își va asuma responsabilitatea repatrierii migrantului în țara de origine. Dacă Polonia nu reușește să repatrieze respectiva persoană, atunci are obligația să negocieze și să îl relocheze în alt stat membru.
În situația în care un stat membru refuză să acorde orice tip de ajutor țărilor din ”prima linie”, atunci Comisia Europeană va putea impune respectarea legislației.
Ultima idee a Bruxelles: rute legale de migrație
Întărirea granițelor externe este o altă prioritate a UE, care în paralel va încerca să încheie acorduri de primire a migranților cu alte 25 de state terțe, între care Turcia și Libia sunt țintele cele mai importante pentru încheierea de noi acorduri.
UE va propune celor 25 de state o serie de avantaje: asistență financiară pentru creșterea locurilor de muncă, liberalizarea regimului de vize de călătorie, acorduri comerciale și burse de studiu pentru tineri.
Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a menționat în urmă cu ceva vreme că, între metodele de luptă împotriva traficului de persoane, UE se gândește să înființeze ”rute legale de migrație”.