miercuri

24 aprilie, 2024

29 septembrie, 2020

Noul aeroport internaţional din Berlin, Berlin Brandenburg Airport – BER, va fi inaugurat în data de 31 octombrie 2020, cu nouă ani întârziere față de programarea inițială și costuri de aproape patru ori mai mari.

„La data de 31 octombrie 2020, se va deschide BER. Capitala Germaniei va dispune, în sfârşit, de un aeroport care să răspundă standardelor internaţionale”, a afirmat preşedintele societăţii care deţine aeroportul BER, Engelbert Luetke Daldrup, citat de Agerpres.

„Nu va avea loc o mare sărbătoare, doar o deschidere”, a precizat Daldrup, care s-a referit la întârzierile de nouă ani.„Drumul spre inaugurare nu a fost uşor”, a spus el, adăugând că ”nu există niciun motiv să ne lăudăm” și că inginerii germani se confruntă cu un sentiment de jenă pentru toate aceste întârzieri.


Destinat să înlocuiască aeroporturile existente – Tegel şi Schonefeld – Aeroportul Internaţional Berlin Brandenburg Willy Brandt (BER) trebuia să fie inaugurat festiv pe 3 iunie 2012.

În pofida reputaţiei Germaniei de lider mondial în domeniul ingineriei, acest proiect, care a început în 2006 şi trebuia să se încheie la finele lui 2010, a suferit din cauza unor probleme tehnice care au amânat inaugurarea sa.

Odată cu amânarea repetată a datei de inaugurare şi cu prelungirea lucrărilor de construcţii au crescut şi costurile proiectului. Dacă iniţial acestea au fost evaluate la 1,7 miliarde euro, ele au ajuns în final la 6,5 miliarde de euro.

Terminalul 1 al acestui aeroport amplasat în zona de sud a Berlinului se va deschide la această dată cu aterizarea primelor avioane aparţinând companiilor Lufthansa şi EasyJet. Tot atunci vor fi deschise şi o serie de magazine, precum şi un birou de turism.


De asemenea, actualul aeroport Schonefeld, amplasat şi el în sudul capitalei Germaniei, ar urma să devină în timp Terminalul 5 al aeroportului BER, iar alte terminale nu se vor deschide decât abia anul următor ca urmare a nivelului redus de activitate provocat de pandemia de coronavirus.

Primele zboruri comerciale de pe noul aeroport ar urma să fie asigurate începând cu dimineaţa zilei de 1 noiembrie de EasyJet, spre o destinaţie care nu a fost încă stabilită de compania aeriană. În plus, legătura cu trenurile S-Bahn ar urma să fie asigurată încă din 25 octombrie.

Cu 9 ani întârziere, aeroportul este prea mic pentru fluxul anterior pandemiei

Înaintea pandemiei, pe fondul exploziei turismului şi a noilor sosiri în capitala Germaniei, analiştii au avertizat că există riscul ca, încă de la inaugurare, BER să fie prea mic pentru a face faţă numărului de pasageri.

Aeroportul Tegel îşi va închide porţile pe 8 noiembrie, după un ultim zbor asigurat de compania Air France cu destinaţia Paris. Cu peste 24 de milioane de pasageri în 2019, Tegel este al patrulea cel mai frecventat aeroport din Germania după cele de la Frankfurt, Munchen şi Dusseldorf. Acest aeroport a fost construit în doar 90 de zile de muncitorii germani şi forţele aliate franceze şi americane în timpul blocadei Berlinului de către sovietici în 1948-1949.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: