Noua oportunitate a relațiilor România-Polonia: Analiștii Adam Burakowski şi Armand Goşu – două perspective asupra unei relații care lâncezește de două decenii

Vizita lui Klaus Iohannis la Varșovia ar trebui să fie oportunitatea de restart a relațiilor România-Polonia, formalizate la nivel oficial, dar de o eficiență redusă, în contextul în care cele două țări au jucat până acum în două ”ligi” diferite, din toate punctele de vedere.
Pe fondul puţinătăţii informaţiilor transmise de la Varşovia la Bucureşti, mai ales în ce-a de-a doua zi a vizitei efectuate de preşedintele Iohannis, politologul polonez Adam Burakowski şi profesorul Armand Goşu explică mizele şi perspectivele

Analistul polonez Adam Burakowski : Ce putem face împreună

Vizita președintelui României Klaus Iohannis în Polonia constituie o bază pe care se poate construi solid în viitor pentru că între ţările noastre prietenia nu se bazează numai pe tradiții istorice, dar şi pe o înțelegere similară a contextului regional, pe interese comune şi pe poziții geostrategice similare. Polonia şi România împărtășesc un destin comun şi aceleași valori de democrație, demnitate națională şi cooperare pașnică.

Punctele în care Polonia şi România sunt de acord şi pot colabora foarte eficient sunt următoarele:

• întărirea flancului de Est ale NATO şi UE
• sprijin pentru integritatea teritorială şi pentru construirea democrației în Ucraina
• integrarea europeană a Republicii Moldova
• întărirea rolului pe care Europa Centrală şi de Est îl joacă în interiorul Uniunii Europene
• securitatea energetică în regiune şi în toată Europa
• identificarea de piețe pentru produsele poloneze, care au pierdut piaţa rusă
• combatarea terorismului internațional
• păstrarea vie a memoriilor în legătură cu ororile trecutului totalitar

De altfel, majoritatea acestor puncte au fost pe agenda discuţiilor din timpul celor două zile petrecute de preşedintele român la Varşovia, semn că Polonia are un partener, un prieten în noul preşedinte al României.

Unul dintre cele mai importante puncte ale convorbirilor pe care preşedintele Iohannis le-a purtat cu președintele Komorowski şi cu prim ministrul Kopacz s-a referit la organizarea trilateralei Polonia- România- Ucraina, la Varșovia. O inițiativă de acest gen este necesară pentru oficializarea şi demararea unei colaborării strânse între cei trei parteneri, lucru foarte important pentru Polonia.

Dacă aş putea să dau un sfat autorităților ţării mele, ar fi acela de a ajuta România să acceadă la spațiul Schengen. Intrarea în spaţiul Schengen este importantă pentru cetățenii români, pentru prestigiul României în lume.

Sper ca vizita președintelui Iohannis la Varșovia să constituie o importantă etapă a relaţiilor dintre țările noastre, care să aducă beneficii în viitorul apropiat.

Armand Goșu : Relansarea parteneriatului strategic cu Polonia. Debut cu stângul

Așteptata vizită a președintelui Iohannis la Varșovia a fost puțin comentată la București. Cu câteva excepții. Aceleași, ca întotdeauna. Un alt moment important care a fost ratat. Nu e primul, nu va fi nici ultimul.

În locul unor analize serioase despre impactul unui parteneriat româno-polonez care funcționează cu adevărat asupra Europei Centrale și de Est ziariști, comentatori, păreriști sau obișnuiții agenți electorali de pe rețelele de socializare s-au năpustit asupra cotidianului polonez Gazeta Wyborcza, pentru o introducere nefericită, la un interviu de altfel anost cu președintele Iohannis, publicat doar în ediția online.

Despre ce era vorba? Autorul interviului scrie că fostul președinte, Băsescu, era „pro-rus”. Nici ziaristul polonez nu e convins și scoate sintagma „pro-rus” din introducere după nici două ore, chiar în după amiaza zilei de vineri, 13 martie. Degeaba! Nimic nu mai contează. Nu mai există parteneriat, nici declarație comună semnată de cei doi președinți, nici proiecte importante între București și Varșovia. A dispărut până și războiul din Ucraina. Ca să nu mai vorbim despre Putin care a dispărut de 10 zile și, în ciuda disperării cu care e căutat, nici n-a fost găsit. A rămas singur Băsescu, ținând piept ocultei mondiale, ascunse în paginile Gazetei Wyborcza. Cum altfel, dacă publicația e condusă de Adam Michnik.

Relansarea parteneriatului strategic România – Polonia n-a reprezentat un moment de referință în analizarea politicii externe a Bucureștiului, a contextului regional complicat, a situației din Republica Moldova, din regiunea transnistriană, a felului în care cei doi parteneri pot lucra împreună în atingerea unor obiective comune, a evantaiului de scenarii privind evoluțiile din estul Ucrainei, a felului în care Rusia penetrează regiunea prin propagandă, manipulare și cumpărare de simpatizanți. Cu siguranță, Moscova a răsuflat ușurată. Nimic din ce s-ar fi cuvenit n-a constituit temă de dezbatere în media românească. „Idioții utili” își fac datoria la București. Poate că sunt deja lustruite pentru ei niște decorații la Kremlin.

Ce relevanță mai are acum Trăian Băsescu pentru parteneriatul stategic cu Polonia? Nici una! Poate influența dezvoltarea parteneriatului din fotoliul de ex-președinte? Nu! Atunci de unde această dramoletă? T. Băsescu a fost pentru nici două ore, făcut „pro-rus” în șapoul unui interviu luat, cel mai probabil prin poșta electronică, președindelui Iohannis. E pentru prima dată când se scriu diverse enormități despre T. Băsescu? Nu, evident. Probabil nu va fi nici pentru ultima oară. Ciobește Gazeta Wyborcza din moștenirea lui Băsescu? În comparație cu Elena Udrea…. ! Dar să lăsam comparațiile.

Ce-ar fi dacă cei care lustruiesc ostentativ efigia fostului președinte, creând baraje mediatice care blochează discuțiile relevante, n-ar mai inventa conspirații inexistente și ar încerca să găsească argumente raționale. Care ar putea suna cam așa: ziaristul polonez a fost manipulat de sursele din România sau, și mai probabil, în media poloneză sunt atât de puține informații despre România și fostul ei președinte Băsescu iar performanța Bucureștiului în politica estică e atât de îndoielnică, România fiind alături de Bulgaria și Turcia, pilonii NATO din arealul Mării Negre, cu o retorică și acțiune sensibil diferite de ale flancului nordic, format din Polonia și Țările Baltice, încât ziaristul polonez ar fi putut crede că președinte Băsescu chiar a fost „pro-rus”. În fond, în această categorie pot fi incluși de la președintele Cehiei, primii miniștri ai Slovaciei, Ungariei, Greciei…. etc.

Declarațiile anti-rusești și chiar rusofobe în cei 10 ani de mandate succesive ale d-lui Băsescu nu interesează pe nimeni în afara României. Ele au fost doar la București îndelung și adesea neadecvat comentate. România nu mai poate vinde așa ceva în afara granițelor de la N. Ceaușescu. În august 1968 s-au vândut bine. Pentru că Vestul era interesat de o așa marfă. Când n-a mai vrut asta, n-a mai cumpărat.

Dacă ne-am lua după bloguri românești sau comentariile de pe rețelele de socializare, chiar președintele Bronislaw Komorowski, premierul Ewa Kopacz, fostul ministru de Externe, Radek Sikorski, fostul premier Donald Tusk, astăzi președintele Consiliului european, însuși Adam Michnik, directorul Gazeta Wyborcza, cu toții sunt dacă nu agenți ruși, cel puțin pro-ruși…. Noaptea minții! Sau că Platforma Civică, formațiunea de la guvernare, ne mai relatează aceleași bloguri, ar fi un fel de USL…. Concluzia se impune: cu o Polonie condusă de acești pro-ruși este evident că România nu poate încheia parteneriat strategic. Lucrurile stau chiar mai rău, pentru că vigilenții blogeri de pe Dâmbovița descoperă că și SUA sunt conduse tot de pro-ruși, așa explicându-se, de altfel, relațiile foarte bune dintre Washington și Varșovia sau faptul că americanii n-au trimis ambasador de peste doi ani tocmai în capitala celui mai anti-rus șef de stat. Cineva la Moscova nu-și poate stăpâni râsul.

*

Într-o Românie cu o media adecvate, ar fi fost dezbătute câteva teme importante, s-ar fi formulat întrebările fundamentatele și comentatorii ar fi propus câteva răspunsuri. De pildă: un parteneriat strategic cu Polonia este pe termen lung sau e doar conjuctural? în ce măsură răspunde el intereselor naționale ale României, așa cum sunt ele formulate în acest moment? Care-i liantul între București și Varșovia? Doar teama de Rusia?! Sau modul relativ similar de raportare la trecutul comunist. Se va limita la armată, servicii și contacte diplomatice parteneriatul? Sau va cuprinde și sferele educației, culturii, societatea civilă, zona de afaceri cu o politică de încurajare a investițiilor reciproce. Pe lângă întărirea flancului estic al NATO, securitatea energetică, combaterea terorismului, în ce alte domenii Polonia și România sunt dispuse să-și extindă colaborarea în sfera securității și apărării? Cât de mult intenționează să colaboreze pentru apropierea și integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și a Georgiei în UE? Ce fel de linie politică a României în relația cu Republica Moldova va fi sprijinită de Varșovia? La fel în cazul Poloniei față de Ucraina. În ce măsură s-ar putea implica Varșovia în transferul de expertiză și în creșterea capacității Bucureștiului de a cheltui fondurile europene care-i sunt destinate? Parteneriatul stategic România-Polonia se manifesta și la nivelul instituțiilor NATO și UE? Ar fi o supriză plăcută, ca două țări, cele mai mari de la granița de est a UE și NATO să se poată pune de acord asupra unei game largi de probleme. Dar pentru asta sunt elitele politice, de securitate și apărare, din cele două țări compatibile? În Polonia s-a negociat tranziția în jurul unei mese rotunde, în armată, servicii secrete, politică au intrat mii chiar zeci de mii de activiști ai Solidarității modificând ADN-ul elitei de la Varșovia, pe când la București, în ciuda numărului mare de morți și răniți din decembrie ‘89, eșaloanele vechii nomenclaturi și ofițerii din Armată și Securitate s-au convertit la pro-occidentalism și economie de piață, mimând vag un fel de democrație cu miros de cazarmă de la Băneasa.

Deocamdată, atât guvernul Ponta cât și președintele Iohannis susțin proiectul parteneriatului cu Polonia. Poate că într-o formă minimală, doar pentru domeniile de securitate și apărare. Iar în spatele celor doi actori se află Statele Unite, care au nevoie de piloni cât se poate de solizi, care să lege cele două areale, baltic și al Mării Negre, de pe flancul estic, într-un moment dramatic, care depășește până și intensitatea crizelor din vremea Războiului Rece. Astfel că, pentru readucerea la viață a parteneriatului strategic România – Polonia, cea mai importantă contribuție o are agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, frica fiind un motor important în istorie. Însă, dacă mâine președintele Putin s-ar retrage din Crimeea și Donbass, parteneriatul cu Polonia ar putea să nu mai valoreze nimic. De altfel, România are circa 10 parteneriate strategice. MAE le-a și uitat numărul.