Ionuț Mișa, fost ministru de Finanțe și apoi fost șef al ANAF a fost înlocuit de la Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili.
În locul său, vine Laura – Nicoleta Nasta, director adjunct la Direcției de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF.
Laura – Nicoleta Nasta a mai fost şi adjunct în cadrul Administrației sector 1 a finanțelor publice București, serviciul de colectare persoane juridice. A mai lucrat şi la Curtea de Conturi, ca director de cabinet al vicepreședintelui, apoi șef serviciu la Primaria Pantelimon și ca sef serviciu la DGFB Ilfov.
Este soția lui Nicolae Nasta, fost senator ALDE și secretar de stat in Ministerul Apărării.
Fost ministru al Finanţelor și iniţiator al ”revoluţiei fiscale”, Ionuţ Mişa a fost numit preşedinte al ANAF în martie 2018. Eugen Teodorovici a cerut premierului Dăncilă demiterea acestuia în decembrie 2018.
În luna aprilie a anului trecut, Teodorovici l-a atenţionat pe Mişa că va trebui să respecte ţintele privind încasările, care au stat la baza bugetului pe 2018, ţinte stabilite chiar de Mişa în 2017, când acesta a îndeplinit funcţia de ministru al Finanţelor.