La mijlocul lui 2010 au fost reduse salariile cu 25%, a crescut TVA-ul de la 19% la 24% și a fost majorată cota de impozitare a dobâzilor bancare de la 1% la 16. Salariile au fot reîntregite iar la TVA s-a adoptat varianta diminuării pentru circa o treime din coșul de consum de la cota standard la cota redusă de 9%.
Simplificând (sunt mai multe categorii de produse cu cotă redusă, cum ar fi medicamentele sau publicațiile și mai există și o mică parte din produse cu cota minimă de 5%), dacă două treimi din produse și servicii au TVA de 24% iar o treime de 9%, un calcul simplu de medie ponderată ne dă exact 19%. Adică și TVA a fost adus, pe o altă structură, diferențiată, la același nivel.
În aceste condiții, singura măsură rămasă în vigoare este impozitarea dobânzilor bancare. Aceasta a devenit destul de bizară în contextul scăderii puternice a inflației. Aceasta a condus la reducerea dobânzii de politică monetară și, pe cale de consecință, la diminuarea bonificării depozitelor făcute la băncile comerciale.
În acest context, a apărut loteria bonurilor fiscale, prin care se oferă premii potențial consistente (practic, nu e cazul deocamdată) celor care solicită și păstrează zeci sau sute de mici hârtiuțe plimbate prin buzunare, uitate pe masa din bucătărie și, eventual, aruncate din greșeală la coșul de gunoi. Ideea fiind de a vinde iluzii puține celor mulți și de a-i mobiliza întru combaterea evaziunii fiscale.
Fără a nega această abordare și fără a o antagoniza, mai degrabă și mai la nivel european, ar fi fost utilă compensarea impozitării dobânzilor la depozite cu cheltuielile făcute prin intermediul cardului bancar. Adică sumele reprezentând 16% din mărimea dobânzilor oferite la depozite să nu mai fie trimise automat la Fisc ci să poată fi compensate la nivelul băncilor cu cheltuielile făcute de deponent și achitate cu cardul respectivei instituții.
Concret, să luăm un exemplu. La un depozit de 50.000 de lei (pot fi și mai multe depozite în sumă totală de 50.000 de lei) și o dobândă de 3% pe an, rezultă o dobândă de 1.500 lei pe an. Adică, repartizat pe parcursul celor 12 luni, ar reveni 125 lei pe lună. Drept care, impozitul ajunge la 20 de lei (cota de 16% impozit pe venit).
Cei care plătesc cu cardul aceleiași bănci ar putea beneficia de un discount de 1% la cumpărături de 2.000 lei pe lună, prin aceea că nu ar mai plăti impozit pe dobânda aferentă banilor depuși. Suma în cauză fiind tot de 20 lei. Este ca și cum toate depozitele bancare ar putea beneficia, pentru cei care ajută statul să încaseze taxe, de regimul titlurilor de stat, exceptate prin lege de la plata impozitului pe venit.
Cumpărăturile efectuate în mediu electronic, obligatoriu cu casă de marcat, aparat POS și chitanță fiscală ar fi gestionate mult mai simplu la nivelul extrasului de cont. Spre deosebire de loteria bonurilor fiscale din prezent, ar putea beneficia nu patru mii ci patru milioane de români, fiecare în măsura în care poate și vrea să ajute statul la colectarea impozitelor.
Tot spre deosebire de loterie, nu ar mai fi nevoie de hârțogăraie, cereri de premii, verificări laborioase ale autenticității bonurilor și păstrarea în casă pe parcursul mai multor luni, reamintim, a zeci/sute de mici hârtiuțe ( cum o să facă fiecare, le îndosariază, le face un opis cu data și suma să poată verifica dacă a câștigat ?).
Măsura nu ar avea rolul de a înlocui Loteria ci de a o completa la un nivel ceva mai civilizat și de a facilita acordarea mai rapidă a premiilor în cazul tranzacțiilor certificate prin extrasul de cont al unei bănci comerciale. Evident, pentru cumpărăturile efectuate în mediul electronic s-ar putea afla aproape instantaneu câte tranzacții câștigătoare sunt, în ce dată și la ce comerciant au fost făcute.
Per total, s-ar obține încurajarea depunerilor bancare în locul ținerii banilor la saltea și s-ar obține o propoționalitate între venituri și beneficii, astfel încât toți cetățenii ar fi permanent interesați în a cumula plăți efectuate legal ( vă dață seama câți români cu venituri peste medie s-au apucat să păstreze un bon de șase lei ?).
Asta nemaivorbind de avantajele eliminării unei părți însemnate din plățile cu numerar și costurile aferente, precum și de facilitarea urmăririi și gestionării adecvate a masei monetare. În subsidiar, ar rezulta și anumite indicii privind comportamentul economic, fiind interesant de ce ar face cineva o plată mai însemnată cu numerar în loc să beneficieze de restituirea a 1% din valoarea oricărei astfel de cumpărături.
Chiar dacă ar pierde din comisioanele pe partea de retragere de numerar ( proces inevitabil în timp, dar mai lent) băncile ar putea sconta imediat( să zicem, la un nivel de 90%) câștigurile de la Loteria bonurilor ( evitând astfel, schimbarea beneficiarului real). Asta prin preluarea drepturilor cuvenite în schimbul preluării formalităților necesare și a timpului de așteptare a acordării premiilor în bani.
