25 octombrie, 2021

consiliul superior al magistraturii

Noile restricţii adoptate de guvern pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID- 19 nu vizează activitatea instanţelor şi parchetelor, avertizează Consiliul Superior al Magistraturii.

„Prevederile HG nr.1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la HG nr.1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, justificate în contextul pandemic existent în România, nu vizează activitatea instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. În urma analizei, atât direcţia internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui CSM, cât şi Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au apreciat că prevederile HG nr.1130/2021 nu intră în conflict şi nu sunt aplicabile domeniului justiţiei, odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea şi desfăşurarea activităţii instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de COVID-19”, a transmis duminică CSM într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, activitatea instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi cele anterioare HG nr.1130/2021, atât în ceea ce priveşte actul de judecată şi de urmărire penală, cât şi în ceea ce priveşte accesul justiţiabililor în sediile acestora, cu respectarea strictă a regulilor de protecţie luate de autorităţi în scopul limitării efectelor pandemiei.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: