200 de antreprenori români din Țară și Diaspora se întâlnesc săptămâna viitoare în orașul Marii Uniri, la Alba Iulia, la cea de-a treia ediție a Summitului RePatriot, care se organizează sub deviza: „Noi facem România mai bună!”
Pe perioada Summit-ului, de joi și până duminică, în capitala de suflet a României se află românii care au avut succes în afaceri în America și români care au fondat afaceri pe piața locală și au reușit să-și internaționalizeze business-urile în ultimii ani.
Potrivit unui comunicat RePatriot, printre românii care vor împărtăși experiența lor de succes de pe continentul american se află:
- George Haber, care a creat multe companii în Silicon Valley vândute apoi pentru sute de milioane de dolari
- Dea Wilson, fondatoarea Lifograph – The Wiki of People și antreprenor în serie
- Valentin Făgărășian, antreprenor român în Italia
- Constantin și Nichifor Boca de la Londra care au dezvoltat afaceri importante în construcții și în alte domenii și care promovează produsele organice românești în toată lumea. Cu sprijinul lor Aqua Carpatica a ajuns să fie listată în peste 100 de locații, inclusiv Harrods, Wholefoods, Ocado și Tesco.
Alături de ei – mulți antreprenori români care știu rețeta succesului extinderii afacerii în afara granițelor vor prezenta propriile studii de caz, cum ar fi:
- Radu Georgescu – fondator Gecad Ventures
- Dan Isai – fondator SaladBox
- Radu Constantinescu – co-fondator Qualitance
Antreprenori importanți din Romanian Business Leaders precum Felix Pătrășcanu, Dragoș Anastasiu, Dragoș Roșca, Felix Tătaru, Florin Furdui alături de Camelia Șucu, Sorin Mîndruțescu, Gabriel Zbârcea, Dan Călugăreanu și mulți alții vor crea punți cu valoare adăugată între Diaspora și Tară.
În bună tradiție RePatriot, cel de-al treilea summit de la Alba Iulia, între 4-7 octombrie 2018, va fi platforma de conectare a românilor din Diaspora cu antreprenorii Țară, de descoperire și oferire de oportunități de investiții Acasă și totodată o oportunitate pentru antreprenorii români care doresc să pătrundă pe piețele externe sau care au reușit deja sa își internaționalizeze companiile.
Desfășurată într-un cadru natural aparte, cu o încărcătură istorică ce a marcat definitoriu evoluția României de la 1 Decembrie 1918 încoace, această unică oportunitate de networking va prilejui și lansarea unei inițiative speciale, creată de echipa RePatriot cu ocazia Centenarului – „Top 100 Români de pretutindeni” – care îi va celebra pe românii al căror exemplu personal ne poate inspira pe toți, cei din Țară și cei din comunitățile românești de pretutindeni.
Marius Bostan, antreprenor și inițiator RePatriot, anunță: “Anul acesta avem o inițiativă specială, pe care o lansăm cu ocazia Centenarului, prin care am identificat 100 de români remarcabili în 10 domenii cheie și pe care o să-i aplaudăm în cadrul evenimentului. Ne dorim ca aceștia să se implice în dezvoltarea economică, culturală și socială a României, să inspire românii de Acasă și pe cei care trăiesc peste hotare. Ne dorim ca acest mic pas să-l continuăm an de an și să ne cunoaștem oamenii valoroși oriunde s-ar afla.”