luni

22 aprilie, 2024

13 iulie, 2017

Inspecția Muncii va avea noi competențe în activitatea de control în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al acestei instituții aprobat joi de Guvern.

Guvernul a anunțat că a avut în vedere ”întărirea rolului acestei structuri cu atribuții de control în domeniul relaţiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, precum şi creșterea calității și eficienței actului de control” .

Comunicatul guvernului precizează că prevederile hotărârii au în vedere următoarele modificări şi completări:

  • adaptarea prezentului proiect de act normativ la modificările și completările aduse Legii nr. 108/1999 prin Legea nr. 51/2012, act normativ de nivel superior cu care se află în conexiune;
  • redefinirea atribuţiilor generale şi specifice, pe domenii de activitate specifice, respectiv relaţii de muncă, securitate şi sănătate în muncă şi supravegherea pieţei în concordanţă cu noile prevederi legale, astfel încât să fie evitat paralelismul cu celelalte atribuții reglementate în prezent de Legea nr. 108/1999. Astfel, actul normativ stabileşte atribuțiile care țin punctual de specificul activității și care se reflectă atât în activitatea de control, cât și în activitatea compartimentelor suport, de specialitate, ale instituției.
  • precizarea și detalierea atribuțiilor inspectorului general de stat şi inspectorilor generali de stat adjuncţi.

La data intrării în vigoare a hotărârii, se abrogă HG 1.377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii.

Informaţii suplimentare transmise de Guvern:

În perioada ianuarie-iunie 2017, au fost efectuate de către Inspecţia Muncii 69.295 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv securitate şi sănătate în muncă, astfel:

  • în domeniul relaţiilor de muncă: 39.013 controale, din care 37.315 controale efectuate pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare;
  • în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: 30.282 total controale

Controalele s-au finalizat cu urmatoarele rezultate:


Numărul total de sancţiuni contravenţionale aplicate a fost de 53.631 din care:

  • în domeniul relaţiilor de muncă: 11.557 total sancţiuni contravenţionale (3.131 amenzi – 27,10% și 8.426 avertismente –  72,90%).
  • în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: 42.074  total sancţiuni contravenţionale (1.868 amenzi – 4,44% și 40.206 avertismente – 95,56%)

Pe lângă acțiunile de verificare curente, Inspecţia Muncii a desfășurat și campanii naționale de control pe mai multe domenii de activitate.

Numărul de salariaţi activi înregistraţi în Registrul general de evidenţă a salariaţilor la data de 30.06.2017 este de 5.595.410.

Numărul contractelor de muncă active la data de 30.06.2017 este de 6.348.629.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: