vineri

19 iulie, 2024

22 decembrie, 2021

Autoritatea de reglementare a sectorului bursier american a anunțat marți că producătorul de vehicule electrice Nikola va plăti 125 de milioane de dolari pentru închiderea acuzaţiilor civile că a fraudat investitorii, scrie Reuters citată de News.ro.

Comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) din Statele Unite a acuzat Nikola că a încălcat legile americane cu numeroase declaraţii despre capacitatea sa de producţie, comenzile primite şi perspectivele financiare.

Acordul are loc după acuzaţiile civile şi penale înregistrate în iulie împotriva fondatorului Nikola, Trevor Milton, pentru utilizarea reţelelor sociale pentru a induce în eroare investitorii depspre tehnologia şi capabilităţile companiei, obţinând în acest fel zeci de milioane de dolari.


Afaceristul Trevor Milton combate însă aceste acuzaţii în justiţie, el nereuşind să obţină respingerea acestora.

Declaraţiile înşelătoare ale lui Milton, care au vizat umflarea preţurilor acţiunilor, au început chiar înainte ca Nikola să fi fabricat ”un singur produs comercial sau să fi obţinut venituri din vânzările de camioane sau de combustibil cu hidrogen”, se arată în documentele SEC.

Nikola, care nu a admis sau negat concluziile SEC, a fost de acord să coopereze în cadrul litigiilor şi investigaţiilor în curs, a spus SEC.

Nikola s-a listat la bursă printr-o companie de achiziţie cu scop special (SPAC), în iunie 2020, un proces pe care SEC l-a criticat pentru că necesită mai puţină verificare iniţială decât procesul tradiţional de ofertă publică iniţială (IPO).


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: