10 iunie, 2011

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a anunţat vineri că partidul său îşi va asuma răspunderea pe legea de reorganizare a României pe 8 regiuni – potrivit Mediafax.

E la faza de discutie, aceea de a incerca sa adoptam pana la sfarsitul acestei luni proiectul de lege care vizeaza modificarea legii de impartire administrativ-teritoriala prin angajarea raspunderii de catre Guvern.” – a declarat Oltean.

Secretarul general al PDL a recunoscut că împărţirea României pe regiuni nu e o stringenţă impusă de Uniunea Europeană (aşa cum premierul Emil Boc declarase iniţial), ci că este o formă prin care guvernul încearcă să eficientizeze absorbţia fondurilor europene, capitol la care România este codaşă. Totodată, Oltean a spus că reorganizarea administrativ teritorială se poate face prin lege, fără a mai fi nevoie de referendumj sau dezbateri, pe care le-a calificat drept “artificii” care ar putea amâna reformele.

Noile superjudeţe şi capitalele lor

Cât priveşte numărul de regiuni sau entităţi administrative în care va fi împorţită România, Oltean spune că se va opta pentru versiunea de 8 judeţe (sugerată deja public de preşedintele Băsescu). “Credem ca o tara cu opt judete pe cele opt regiuni de dezvoltare economica ce sunt deja consacrate, chiar daca ele nu au personalitate juridica, va reusi ca, in perioada 2012-2013-2014, cand Romania mai are inca zece miliarde de euro de absorbit de la UE, sa se ridice gradul de absortie a fondurilor, sa creasca calitatea strategiilor si a lucrarilor de dezvoltare zonala si regionala. E un proioect extrem de ambitios si care, daca intr-adevar se va realiza si actuala majoritate se va plia pe el si-l va sustine, va produce o modificare de fond in viata de zi cu zi a Romaniei” – a declarat Ioan Oltean.

Noile superjudeţe se suprapun, practic, pe euro-regiunile actuale, si vor avea următoarele capitale: Iaşi, Cluj, Braşov, Timisoara, Craiova, Constanta, Ploiesti şi Bucuresti.

Secretarul general al PDL a recunoscut, însă, că după ce o atare lege va deveni funcţională, va urma o avalnşă de alte acte normative care vor trebui schimbate: practic, toată legislaţia care prevede atât administrarea teritorială a României, cât şi organizarea fiecărui minister în parte va trebui schimbată. Va fi modificată gestiunea tuturor instituţiilor administrative, de la prefecturi, pană la deconcentrate – inspectorate de poliţie, scolare, de sanatate, agricole etc, etc.

UDMR încă mai negociază. Marko Bela: Nu suntem de acord cu varianta PDL de împărţire

Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, că UDMR nu este de acord cu varianta PDL de reorganizare administrativteritorială cu 8 judeţe, iar secretarul general al PDL, Ioan Oltean, s-a grăbit atunci când a anunţat că Guvernul îşi va angaja răspunderea pe legea regionalizării.

”Eu cred că domnul Ioan Oltean s-a grăbit. deci, probabil că este vorba de intenţia PDL, dar până ce acest lucru nu se corelează în cadrul coaliţiei, nu putem vorbi despre angajarea răspunderii de către Guvern”, nea spus Marko Bela.

El a explicat retincenţa UDMR pentru planurile PDL prin faptul că etnia maghiară şi-ar pierde amjoritatea pe care o deine în judeţele Harghita şi Covasna, dar şi prin faptul că euroregiunile româneşti sunt prea mari pentru a fi funcţionale.

” S-a dovedit că (regiunile) au fost desenate în artificial şi nu reuşesc să elaboreze strategii de dezvoltare economică şi să atragă fonduri europene. În Europa sunt mai multe ţări care sunt mai mici decât unele dintre aceste regiuni de dezvoltare economică: Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania sunt mai mici sau de o astfel de mărime. În ceea ce ne priveşte numai pe noi, nu suntem de acord ca zona unde tradiţional trăiesc maghiarii să fie diluată într-o astfel de regiune extrem de mare, dar acesta este cel de-al doilea argument”, a mai arătat Marko Bela.

Băsescu arată pisica UDMR: Există aproape un consens între Putere şi Opoziţie

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a spus, într-o declaraţie ulterioară schimbului de replici dintre Oltean şi Bela, că exista aproape un consens in ce priveste regionalizarea, discutiile purtându-se in jurul numarului de viitoare noi judete.

Am observat puncte de vedere favorabile reorganizarii teritoriale. Exista aproape un consens, chiar daca unii vor 8 regiuni, altii 9, altii 16. Exista puncte de vedere comune putere- – opozitie si exista premiesele unui dialog care sa ne duca la o pozitie comuna.Cred ca putem initia acest dialog inainte de vacanta parlamentara. In acest sens, voi face partidelor o invitatie probabil in a treia decada a lunii iunie.Fac un apel ca acest subiect sa nu fie tratat din interese politice, pentru protejarea intereselor politice.” a declarat Băsescu

Harta cu noile judeţe şi capitale de judeţe poate fi văzută AICI

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. o decizie inspirata ,romania nu mai poate functiona in forma aceasta,actuala organizare teritoriala e din 1968,cum am putea sa continuam asa…in sec XXI,romania se afla in alt cadru si trebuie sa ne adaptam schimbarilor actuale!

  2. Victor, Radu: bravo, baieti! Pe ceilalti confrati vi i-am blocat, entuziasmul excesiv e la fel de periculos ca si pesimismul demobilizator: pute. Sfat: faceti-vă rost de mai multe IP-uri, nu mai strigati, veniti cu ceva nou – fiti mai creativi, ce naibii 🙂
    (Adica fiţi mai creativ! 🙂

  3. cu cat ma uit mai mult la harta cu superjudetele, cu atat mai mostruoasa mi se pare. Sa luam bunaoara regiunea Moldova Sud – parca e o struto-camila. Ganditi-va numai la stereotipurile romanesti, pe constanteni i-a intrebat cineva daca vor se fie sud-moldoveni? Sau pe locuitorii din Ramnicu-Sarat i-a intrebat cineva daca vor sa se duca tocmai la Constanta (ca acolo e capitala judetului lor) sa-si rezolve cine stie ce probleme administrative? Sau pe birocratii si functionarii de la Constanta i-a intrebat cineva daca stiu ceva despre alunecarile de teren de la Vrancea? Sau pe Marian Oprisan l-a intrebat cineva daca vrea sa-l lase pe colegul Nicusor Constantinescu sef peste judetul lui? Sau sau sau…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: