marți

28 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

28 mai, 2012

Resentimentele faţă de măsurile de austeritate din UE şi imaginile cu protestele violente au făcut ca turiştii germani să renunţe la vacanţele în Grecia – potrivit  The Guardian.

În luna mai, în fiecare an, autocare pline cu turişti germani se puteau vedea pe drumul dintre oraşul Pyrgos şi siteul arheologic Olympia.Umpleau în permanenţă staţiunile şi tavernele greceşti, barurile şi magazinele.

Dar lucrurile s-au schimbat. “Pur şi simplu nu mai vin”, explică un proprietar de hotel, Dimitris Tyligadas. “Şi chiar dacă vin ne privesc cu suspiciune, pe sub sprâncene, ca şi când nu ar avea deloc încredere în noi”, spune bărbatul.


Reacţia germanilor la criza economică afectează întreaga Grecie. În 10 zile, după alegerile legislative din 6 mai, 50.000 de rezervări făcute în avans de turişti nemţi au fost anulate, cam jumătate din câte se făceau, de obicei, până în această perioadă a anului. Majoritatea erau nemţi care se tem că ei ar putea fi percepuţi ca sursă a mpsurilor de austeritate impuse de UE şi FMI Greciei, pentru fondurile de împrumut oferite acestei ţări.

“Scăderea este considerabilă”, spune Andreas Andreadis,preşedinte al Asociaţiei Companiilor Elene din Turism, estimând că numărul nemţilor care vor veni în Grecia va scădea cu 25% până la finalul acestui an.

Germanii veneau în număr foarte mare în Grecia, chiar mai mulţi decât turiştii britanici care veneau aici să se bucure de soare, de mare şi de libertatea spiritului, toate asociate cu staţiunile elene. Aproape 4 milioane de turişti nemţi vizitează această ţară în fiecare an, iar unul din cinci lucrează aici, iar absenţa lor ar putea avea un efect devastator, mai ales acum, pentru economia Greciei, fie că ţara va rămâne sau nu în zona euro.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

La începutul acestui an, ziarele ateniene erau pline cu ştiri despre nemţii care “se tem pentru viaţa lor” dacă vizitează Grecia. Protestele violente de stradă, care au culminat cu arderea steagului Germaniei în faţa Parlamentului elen, în luna februarie, chiar în timpul sezonului de rezervare pentru vacanţa de vară, au dat naştere unui val de renunţări, relatează publicaţia The Guardian.


Potrivit unui sondaj realizat de Fundaţia pentru Studii Viitoare, care a intervievat 4.000 de nemţi, doar 1,1% plănuiesc să petreacă un concediu în Grecia anul acesta, aproape jumătate din câţi au fost anul trecut şi două treimi de la începutul crizei economice în 2009.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: