sâmbătă

20 aprilie, 2024

22 noiembrie, 2020

În perioada următoare vor fi operaţionalizate încă 280 de paturi la terapie intensivă în 24 de spitale, potrivit declarației ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Noi avem un număr în jur de 1.390 de paturi la terapie intensivă, avem 1.132 de pacienţi la terapie intensivă, mai avem în operaţionalizare încă 280 de paturi de la 24 de spitale, operaţionalizarea lor făcându-se între 7 şi 21 de zile”, a spus Nelu Tătaru, duminică, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, evaluarea  cu privire la deficienţele constatate în spitale este decocamdată parţială.


„Avem nişte rezultate parţiale în care atât noi, cât şi cei de la ISU sau ANMDMR, în funcţie de deficienţa constatată, am făcut un program de conformare urmând să avem evaluarea la încă 14 zile. (…) Vorbim de evaluarea fiecărui circuit în secţiile de ATI de care se ocupă Ministerul Sănătăţii prin Inspecţia de Stat, ministrul va face un raport separat la tot ce înseamnă circuite electrice, precum şi ce va face ANMDMR pentru aparatură şi circuitele de gaz”, a arătat Nelu Tătaru.

Ministrul a menţionat că a fost informat duminică dimineaţa cu privire la incendiul de la Spitalul CFR din Cluj şi a indicat că cei care deţin spitale departamentale trebuie să facă aceleaşi evaluări ca şi Ministerul Sănătăţii.

„În Bucureşti, în acest moment, avem suplimentare cu şase paturi la Spitalul Sfânta Maria, cu opt paturi la Spitalul Cantacuzino, cu 30 de paturi de terapie intensivă şi 30 de paturi de terapie intermediară la Spitalul Monza Metropolitan şi reevaluăm celelalte structuri care pot să facă adaptarea paturilor de terapie intensivă”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Se ia în calcul transferul pacienţilor în străinătate, dacă va fi nevoie.


„Sper să nu ajungem în acel moment, fiindcă reevaluăm tot ce înseamnă terapie intensivă, dar dacă va fi nevoie luăm în calcul şi acest lucru. După cum ştiţi, la nivelul comunităţii europene, există un mecanism pentru transferul în momentul în care într-adevăr nu mai avem această capacitate. În toată această pandemie au existat aceste transferuri de pacienţi în judeţele limitrofe sau la distanţă atunci când a fost nevoie de paturi pentru terapie intensivă”, a mai spus Nelu Tătaru.

În ceea ce priveşte definiţia de caz, el a arătat că aceasta este reevaluată, urmând ca săptămâna viitoare să se vină şi cu alte modificări.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: