Coreea de Sud și cea de Nord au avut sâmbătă primele discuții la nivel înalt purtate în ultimul an, în încercarea de a detensiona situația dintre cele două țări, situație ce a culminat vineri, cu declararea la Phenian a stării de război și pregătirea armatei pentru intervenții militare.
Cele două părți nu au oferit la final detalii despre negocieri, dar CNN, citând analiști americani, consideră că folosirea numelui oficial al Coreii de Sud – Republica Coreea, în loc de expresia jignitoare „marionetele sud-coreene”, de către KCNA (agenția oficială a Nordului), este un semn că situația a fost detensionată.
La patru ore de la începerea acestor discuții (demarate la 12.30, ora României) ele continuau încă, iar un oficial al Casei Albastre (administrația prezidențială din Coreea de Sud), a declarat pentru AP că s-a luat o scurtă pauză.
Întîlnirile-maraton dintre cele două state nu sunt neobișnuite, ele având sesiuni de negocieri pe subiecte mult mai puțin importante decât cel de acum, scrie AP.
Coreea de Sud a fost reprezentată de ministrul unificării – Hong Young-Pyo și de consilierul securității naționale – Kim Kwan-Jim, iar Phenianul i-a trimis pe înaltul responsabil al apărării – Hwang Pyong-So (numărul doi al regimului), și pe secretarul Partidului Muncitorilor – Kim Yong-Gon, (care răspunde de relațiile cu Sudul).
Întâlnirea a avut loc la frontiera din dreptul localității Panmunjom și a început sâmbătă noaptea (ora Seulului), puțin timp după expirarea ultimatului dat de Nord pentru oprirea propagandei făcute de Coreea de Sud prin cele 11 difuzoare plasate de-a lungul frontierei, scrie The Guardian.
Coreea de Nord a somat Seulul să înceteze aceste acțiuni, până la 08.30, dar un oficial militar din Sud a declarat sub protecția anonimatului că difuzarea programelor de radio (cu muzică și știri) va continua în timpul întâlnirii și va înceta în funcție de rezultatul întâlnirii.
Decizia de a purta negocieri este văzută de diplomați ca o confirmare a faptului că amenințarea Phenianului nu este decât un exercițiu pentru a i se acorda atenție.
Evans Revere, fost oficial în cadrul Departamentului de Stat, se declară însă precaut cu ce s-ar putea întâmpla: “Dacă la putere ar fi fost If Kim Jong-il sau Kim Il-sung, aș fi putut spune că Nordul va recunoaște că Seulul a răspuns la un atac și este timpul ca lucrurile să se așeze. Nu sunt însă sigur despre Kim Jong-un, că înțelege regulile jocului stabilit de tatăl și bunicul său. Nu sunt sigur că știe cum să dezamorseze situația”, a declarat Evans Revere, pentru The Guardian.
Discuțiile sunt purtate după o serie de incidente care au avut loc în ultima perioadă. Sudul a acuzat soldații nordici că au amplasat mine de teren în zona demilitarizată, ceea ce provocat rănirea a doi militari aflați în patrulare, iar Phenianul a cerut Seului să înceteze imediat propaganda făcută prin difuzoare amplasate la graniță, propagandă reluată după o pauză de 11 ani.
Joi, forțele sud-coreene au deschis focul peste graniță, acuzând lovituri ale artileriei nord-coreene.
Totul a culminat vineri, când liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a instituit “starea de război”, cerându-le trupelor să fie pregătite pentru pentru operaţiuni militare.
Cele două armate, comparație:
Zona demilitarizată dintre cele două țări a fost creată la sfârșitul războiului corean, din 1950 – 1953, război încheiat cu un armistițiu, nu un tratat, ceea ce înseamnă că cele două țări sunt, din punct de vedere tehnic, încă în război.
Aproximativ 28.500 de soldați americani sunt în Coreea de Sud, pentru a descuraja o eventuală agresiune din partea Coreii de Nord.