NASA a restabilit complet contactul cu sonda sa pierdută Voyager 2, cu câteva luni mai devreme decât se estimase inițial, a anunţat agenţia spaţială americană. În luna iulie, o comandă greşită dată sondei a dus la schimbarea poziției acesteia și la întreruperea contactului.
Iniţial, NASA spera că va relua contactul în octombrie, când nava trimisă in 1977 să exploreze spațiul cosmic urma să se reseteze singură.
Controlorii misiunii au avut nevoie de 37 de ore pentru a afla dacă o comandă specială dată a funcţionat, întrucât Voyager 2 se află la miliarde de kilometri de Pământ.
Personalul a folosit „emiţătorul de cea mai mare putere” pentru a trimite un mesaj către nava spaţială şi l-a programat pentru a fi trimis în „cele mai bune condiţii”, astfel încât antena să se alinieze cu comanda, a declarat managerul de proiect Voyager, Suzanne Dodd, citat de AFP, agenție preluată de News.ro.
După ce comunicaţiile au fost pierdute, sonda nu a mai putut primi comenzi sau trimite date către Deep Space Network al NASA – o reţea de antene radio gigantice din întreaga lume.
Dar agenţia spaţială a confirmat la 4 august că a primit date de la sonda spaţială şi că aceasta funcţionează normal.
Voyager 2, singura sondă spaţială care a zburat vreodată pe lângă Neptun şi Uranus
Voyager 2 şi nava sa geamănă Voyager 1 sunt singurele sonde spaţiale care au operat vreodată în afara heliosferei, bula protectoare de particule şi câmpuri magnetice generate de Soare. Ele au ajuns în spaţiul interstelar în 2018, respectiv, 2012.
Sondele au fost concepute pentru a profita de o aliniere rară a planetelor exterioare, care are loc la aproximativ fiecare 176 de ani, pentru a explora Jupiter şi Saturn.
Voyager 2 este singura sondă spaţială care a zburat vreodată pe lângă Neptun şi Uranus, în timp ce Voyager 1 se află acum la aproape 15 miliarde de mile de Pământ, ceea ce o face cea mai îndepărtată sondă spaţială a omenirii.
După ce ambele nave spaţiale vor rămâne fără energie – moment aşteptat cândva după 2025 – vor continua să hoinărească prin spaţiu.
****