7 august, 2013

Euro ar fi fluctuat între 4 și 5 lei, dacă Banca Națională a României nu ar fi intervenit în piață, prin măsuri de ameliorare a intrărilor și ieșirilor bruște de capital, a declarat, miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

”Am avut o combinaţie de politică monetară care n-a fost deloc ortodoxă, adică având în vedere amploarea acestor intrări/ieşiri de capitaluri pe care n-ai cum să le controlezi, am acţionat cu toţi cei trei factori sau cele trei tampoane în acelaşi timp. Am lăsat şi cursul să aibă o anumită variabilitate, flexibilitate, dar nu foarte mare pentru că, dacă am fi lăsat un curs total liber, probabil că mişcarea lui s-ar fi dus între 4 şi 5 lei/euro ca să atenueze aceste intrări şi ieşiri de capital”, a declarat Isărescu.

Cum intervine BNR pentru scăderea dobânzilor la creditele în lei

BNR intervine prin cel puțin trei instrumente pentru a determina scăderea dobânzilor percepute de băncile comerciale la creditarea în lei.


”Noi vom face tot posibilul să venim cu dobânzile la lei în apropierea celor în valută, prin reducerea dobânzii de politică monetară, prin asigurarea lichidităţii pe piaţă, prin îngustarea coridorului de variaţie a dobânzilor de pe piaţa monetară” , a explicat Mugur Isărescu.

Referitor la programul Prima Casă, guvernatorul a explicat că decizia Guvernului de continuare a acestuia numai prin creditele în lei a fost determinată și de faptul că rămâne o ”mare necunoscută” cursul de echilibru la care România va trecere la euro.

”Pe termen lung România va intra în zona euro, însă este extrem de tare un argument: nimeni nu poate să spună care va fi cursul de echilibru la care România va intra în zona euro. Nici chiar eu, ca guvernator, pentru că depinde de foarte foarte mulţi factori”, a explicat guvernatorul BNR.

România a renunțat oficial la obiectivul de aderare la zona euro până la sfârșitul anului 2015.


”Angajamentul de adoptare a monedei euro este menținut pentru o dată la care va fi atins obiectivul privind îndeplinirea criteriului nominal şi real de convergență”, se arată în noul Program de convergență adoptat de guvern anul acesta.

Oficialii guvernamentali au avansat ca termen de aderare la zona euro anul 2019.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: