Premierul Italiei și președintele Franței, Mario Draghi și Emmanuel Macron, vor semna săptămâna viitoare un acord extins de cooperare, în încercarea de a înclina balanța puterii în Europa după plecarea cancelarului german Angela Merkel, a declarat o sursă guvernamentală pentru Reuters.
Detaliile acordului rămân încă secrete, dar un oficial italian a declarat că noua înțelegere va stimula cooperarea dintre țări în domenii care cuprind economie, comerț, turism și cultură.
Proiectul a fost discutat pentru prima dată în 2018, când premier al Italiei era Paolo Gentiloni, dar relațiile dintre Roma și Paris s-au deteriorat după ce Gentiloni a fost înlăturat de la conducere de guvernul populist al Ligii și și al Mișcării 5 Stele.
Sub premierul Draghi, relațiile dintre cele două țări sunt acum pe deplin restabilite, iar cei doi lideri europeni sunt din ce în ce mai dornici să acționeze în tandem pentru a modela politica europeană după ani de dispute complicate între cele două țări.
”Macron vrea să creeze o legătură mai puternică cu Italia, iar Italia vrea să se insereze în parteneriatul tradițional dintre Franța și Germania”, a spus un al doilea oficial italian.
Intenția Italiei este ca tratatul să fie denumit după palatul Quirinale, reședința președintelui Italiei, acolo unde urmează să fie semnat tratatul.
Detaliile privind substanța tratatului nu au fost încă dezvăluite: un purtător de cuvânt al premierului Draghi a refuzat să comenteze, în timp ce biroul lui Emmanuel Macron a spus că nu poate confirma în această etapă întâlnirea celor doi lideri.
Tensiunile dintre Roma și Paris au atins un maxim la începutul anului 2019, când Franța și-a rechemat pentru scurt timp ambasadorul de la Roma în urma unei dispute aprinse pe tema migrației. Opiniile pe acest subiect s-au armonizat în timp, iar Franța și Italia au inițiat în 2020 o propunere comună menită să deblocheze mult-discutatul mecanism de relocare al migranților în UE
Ultima întâlnire dintre Emmanuel Macron și Mario Draghi a avut loc săptămâna trecută, pe tema tranziției politice din Libia, o temă de importanță strategică pentru ambele state.