sâmbătă

20 iulie, 2024

10 decembrie, 2021

Cu ocazia aniversării de 20 de ani pe piața UE, moneda de 2 euro urmează să aibă față nouă, pe care sunt gravate un stejar şi un măslin, a anunţat joi secretarul de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune, scrie AFP citată de News.ro.

”Această monedă de doi euro este importantă mai întâi pentru că este pentru prima oară de la intrarea în funcţiune, în portofelele francezilor şi europenilor a monedelor euro”, la începutul lui 2002, ”când în Franţa schimbăm desenul acestei monede”, a anunţat Beaune la începutul unei conferinţe de presă a lui Emmanuel Macron.

Ea ”constă în marcarea aniversării monedei unice. În 2022 (moneda) euro împlineşte 20 de ani”, iar ”francezii şi europenii sunt foarte ataşaţi de ea, mai mult ca niciodată”, a declarat el, prezentând moneda.


Europenii ”susţin moneda unică şi fac din ea un element de stabilitate, protecţie şi atractivitate a economiilor noastre, care ne-a protejat de asemenea în timpul crizei”, a insistat secretarul francez de stat.

Simbolul stejarului şi măslinului, care reprezintă ”forţa şi înţelepciunea”, a fost desenat de către gravorul general al Monetăriei Parisului, în ”continuitate cu monedele pe care le avem, dar şi cu o modernizare ecologică”, potrivit lui Clément Beaune.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: