După alegerile anticipate din 28 noiembrie Moldova pare să se adâncească în criza politică în care a plonjat după controversatele alegeri parlamentare din aprilie 2009. Moldova rămâne dezbinată, iar o eventuală soluţie consensuală e dificil de realizat. Faptul că Partidul Comuniştilor din Moldova a câştigat alegerile nu e deloc surprinzător, iar procentele obţinute, dar mai ales mandatele de care dispune după redistribuire, îi permit să rămână în joc. Cu toate că pare să fi pierdut cinci mandate faţă de precedentele alegeri anticipate din iulie 2009 PCM dispune în continuare de 43 de mandate, suficiente pentru a ţine în şah eșichierul politic moldovenesc, dar nu şi pentru a forma guvernul, darmite pentru a da preşedintele. În aceste condiţii Vladimir Voronin nu poate emite foarte multe pretenţii.
Restul partidelor care au depăşit pragul electoral de 4% (Partidul Democrat Liberal, Partidul Democrat şi Partidul Liberal) nu dispun decât de 58 din cele 61 de mandate necesare alegerii preşedintelui. Pot forma guvernul, dar nu pot alege preşedintele. Deci situaţia nu se schimbă radical faţă de 2009. Blocajul politic care a generat-o nu poate fi uşor de depăşit. Iar consensul – singura alternativă realistă pentru a repara ce se mai poate repara într-o ţară devastată de o triplă criză, economică, socială şi politică – nu poate fi uşor realizat. De aceea, de negocierile ce vor începe după aceste alegeri indecise depinde traiectoria viitoare a republicii Moldova. Iar calitate negociatorilor, cam aceiaşi ca şi anul trecut, nu dă loc la multe speranţe.
Dacă privim datele brute, atât PCM cât şi PDLM pot să-şi revendice victoria. PCM a câştigat scrutinul, dar a pierdut câteva mandate, pe când PDL s-a clasat pe cel de-al doilea loc, dar a câştigat între 15 mandate mai mult decât în 2009. Însă adevăratul învingător ar putea fi al treilea clasat: PD, dar mai ales liderul său Marian Lupu. Fără voturile Pd nu se poate forma nicio coaliţie. Dar şi cu PD (cu condiţia ca acesta să fi câştigat cele 15 mandate cu care era creditat la momentul scrierii acestui articol) ar mai fi nevoie, în oricare din variante, de încă 3 voturi. Oricum, pentru PD rolul de arbitru este clar: atât poziţia de preşedinte, dar şi condiţionarea celei de prim ministru, sunt acum posibile.
Ca şi în România la alegerile prezidenţiale din 2009 (să fie un patern?) şi la alegerile parlamentare din Moldova din 2010 votul diasporei a fost surprinzător. Dacă în România se atingea un record absolut de participare la vot în străinătate cu peste 150000 de voturi, în Moldova, păstrând proporţiile, prezenţa celor peste 65000 a fost chiar mai bună. Iar faţă de cei 17500 de votanţi din iulie 2009 de aproape patru ori mai mare. Şi peste 90% din voturile diasporei au fost în favoarea celor trei partide care formau Alianţei pentru Integrare Europeană, din care partidul primului ministru a obţinut aproape jumătate. Dar, chiar dacă a contribuit cu încă 4 mandate pentru partidele coaliţiei de guvernare votul diasporei moldoveneşti nu a tranşat situaţia.
Urmărește-ne pe Google News
