Ministerul de Externe de la Chişinău avertizează că are semnale că în Rusia s-ar încerca organizarea unor transporturi cu alegători pentru a da impresia de aglomeraţie la cele două secţii de vot care vor fi deschise la Moscova pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul proeuropean din 20 octombrie. Ministrul de Externe Mihai Popşoi arată că acest lucru este ilegal.
„Din păcate, avem semnale, inclusiv în spaţiul public, că Federaţia Rusă ar încerca să organizeze transportarea alegătorilor, lucru care este ilegal conform Codului electoral al Republicii Moldova. În cazul în care acest lucru se va confirma, va trebui să luăm măsuri. (..) În funcție de situaţia care se va crea, măsurile vor fi impuse de organul electoral”, a declarat ministrul Mihai Popşoi miercuri, la Radio Moldova, potrivit News.ro.
Ulterior, Ministerul de Externe a transmis un comunicat în care spune că „a luat notă cu preocupare” de informaţiile apărute în spaţiul public despre încercări de organizare a transportării ilegale a alegătorilor la secţiile de vot din Federaţia Rusă.
„Considerăm că scopul acestor încercări este de a pune la îndoială legitimitatea scrutinului. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia autorităţilor ruse şi oricăror entităţi despre neadmiterea încercărilor de periclitare a procesului electoral prin acţiuni contrare legii şi menite, în mod artificial, să inducă impresia unor aglomeraţii la secţiile de vot din cadrul Ambasadei noastre la Moscova”, a transmis MAE de la Chişinău.
Potrivit publicației NewsMaker, unii alegători din Republica Moldova ar fi fost înregistraţi, fără acord, pentru a vota în Rusia. Aceştia nu se regăsesc în lista electorală în localităţile unde îşi au domiciliul şi au sesizat Comisia Electorală Centrale.
CEC a descoperit că majoritatea acestor alegători au solicitat să voteze la scrutinul din 20 octombrie în Rusia, însă alegătorii susţin că nu s-au înregistrat în afara ţării şi nici nu intenţionează să ajungă, pe 20 octombrie, în Rusia pentru a vota.
Aceste sesizări, a menţionat preşedinta cec Angelica Caraman, dau naştere unor bănuieli rezonabile că sistemul de înregistrare prealabilă a fost utilizat cu rea-credinţă. Potrivit şefiei CEC, s-a încercat inducerea în eroare cu privire la numărul real de cetăţeni care s-au înregistrat pentru a vota în Rusia.
***