vineri

3 mai, 2024

14 aprilie, 2021

Toți liderii Coaliției au fost luați prin surprindere de decizia premierului

Demiterea ministrului Sănătății a tulburat apele din Coaliție din cauza modului în care premierul a acționat: fără a-i informa pe liderii partidelor din arcul guvernamental despre planurile sale.

Un prim efect: ședința de guvern de miercuri, anunțată oficial pentru ora 13, a fost amânată din cauza faptului că miniștrii USR-Plus nu au venit la sediul guvernului.

După anunțul Administrației Prezidențiale referitor la semnarea decretului de revocare din funcție a ministrului Vlad Voiculescu, premierul Cîțu a propus vicepremierului Dan Barna să preia interimatul funcției, până la numirea unui nou titular la Sănătate.


Dan Barna a refuzat propunerea pentru că asigurarea interimatului ar fi echivalat cu un accept al măsurilor decise de Florin Câțu. În aceste condiții, este posibil ca însuși premierul să asigure acest interimat.

După ce Dan Barna a discutat cu premierul, conducerea USR-Plus s-a reunit apoi în ședință pentru a decide răspunsul alianței, în discuție fiind variantele: ieșirea de la guvernare sau continuarea guvernării, dar cu un alt premier.

De la Bruxelles, liderul Plus, Dacian Cioloș, a considerat ”inacceptabilă” maniera în care a acționat premierul. ”Un act de agresiune”, a scris pe Facebook Dacian Cioloș.

Nici președintele PNL, Ludovic Orban, nu a fost informat în prealabil de prim-ministru de decizia de a-l demite pe Vlad Voiculescu.


”E mai importantă buna guvernare decât persoana unui ministru”, avea să declare ulterior Ludovic Orban, pus în fața faptului împlinit. Luni însă, Ludovic Orban afirma că este responsabilitatea USR-Plus să gestioneze corect problemele de la Ministerul Sănătății și a cerut parlamentarilor PNL să se abțină de la atacuri la adresa ministrului Sănătății.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: