DOCUMENT / Marile companii de stat profitabile nu pot compensa pierderile de miliarde ale celorlalte peste 800 – analiză Consiliul Fiscal

Companiile cu capital majoritar de stat au înregistrat pierderi nete cumulate de 1,8 miliarde de lei în 2019, în ciuda profitului net de 3,7 miliarde… Mai mult›
09.02.2021
Prăbușire dramatică a productivității muncii în agricultura românească

Productivitatea muncii în agricultura românească s-a prăbușit în 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat. Evoluția consemnată față de anul precedent a fost de -47,2%, la… Mai mult›
09.02.2021
Acoperirea importurilor cu exporturi coboară mult sub cea din anul de criză 2010: Deficitul comercial pe 2020 a urcat la 8,5% din PIB

Deficitul comercial a urcat în luna decembrie 2020 la 1.952,4 milioane euro, cu peste 10% în plus față de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit… Mai mult›
09.02.2021
Temelia Bugetului și a PNRR: 50% din actualii lucrători vor avea nevoie de noi calificări până în 2025

Aproximativ 50% din lucrătorii angajați în prezent vor avea nevoie de noi calificări până în 2025 pentru a răspunde nevoilor generate de criza Covid-19 pe… Mai mult›
08.02.2021
Până la Schengen: Modificări legislative privind călătoria în străinătate a minorilor
de Vladimir Ionescu 6.10.2016
Copiii români care locuiesc în străinătate şi călătoresc însoţiţi către ţara în care au domiciliul nu mai trebuie să prezinte acordul legat de călătorie din partea părinţilor. Este una dintre schimbările legislative privind călătoria în străinătate a cetățenilor români minor care au intrat în vigoare joi.
Principalele noutăți
1. Principala modificare este stabilirea faptului că în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România.
Începând de joi, dovada domiciliului sau a reşedinţei în străinătate se face cu documente oficiale care atestă acest fapt.
În situația în care minorul respectiv călătorește în altă țară decât în cea în care își are domiciliul sau reședința, însoțit de către un părinte sau un alt însoțitor major, se păstrează obligația ca părintele/părinții/reprezentantul legal să își dea acordul cu privire la călătoria minorului (declarație).
2. A doua modificare majoră este extinderea la 3 ani a valabilității declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor.
Potrivit formei inițiale, era obligatorie o declarație autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor, care trebuia să cuprindă statul sau statele de destinație, data plecării și data sosirii din călătorie.
3. Se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană.
Poliția de Frontieră precizează într-un comunicat că rămân în vigoare celelalte condiții prevazute de Legea 248/2005 privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, în sensul că aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani)/carte de identitate electronica – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
De asemenea, însoțitorii minorilor, alții decât părinții, trebuie să prezinte la controlul de frontieră și extrasul de cazier judiciar.