Moartea clinică a diplomației economice a României și resuscitarea ei

Când, în urmă cu două luni, liberalii l-au atacat pe ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, acțiunea era una pur politică: se reglau niște conturi în coaliția de guvernare.

Marile probleme de la Ministerul de Externe n-au fost pomenite, însă, și nu era vorba de (geo)politica alianțelor României, unde lucrurile sunt clare: NATO, UE, punct.
Marea problemă este diplomația economică a României, acolo unde retardul diplomației este sever, în ciuda concurenței din regiune pe ”piața” deschiderii căilor comerciale și atragerii de investiții, care ar presupune mobilizare, profesionalism, discernământ și muncă.

Analiza de mai jos este preluată din ultimul nr. (83) al CRONICILOR Curs de guvernare – revistă exclusiv print.

***

Ne putem închipui o companie care vrea să conteze în piață, dar nu are un departament și o strategie de marketing? Noi nu, dar guvernele României își pot închipui asta – cu prețul unei activități comerciale haotice și bazate mai degrabă pe tenacitatea companiilor românești decât pe obligațiile de bază pe care statul nu și le îndeplinește.

Mai jos – despre cât de jos a ajuns diplomația economică românească și despre ce ar trebui făcut urgent pentru a o scoate din moarte clinică; sau pentru a face una nouă.

*

Foarte puțini atașați comerciali, aleși pe criterii politice astfel încât cei cu adevărat competenți au ajuns excepții, fără să fie integrați unei strategii și, mai ales, cu dublă subordonare, sfâșiați între două ministere, ambele politice și ambele incapabile să-și fixeze obiective și să-și asume răspunderi.

Asta este astăzi Departamentul Comerțului Exterior – cel care are ca rațiune de existență promovarea intereselor României și acordarea de consultanță în străinătate companiilor românești care vor să intre pe acele piețe.

Diplomația economică de la Ceaușescu la Iohannis: între două extreme

Ceea ce astăzi se numește Departamentul de Comerț Exterior la Revoluție era un minister în sine, cu fir roșu la însuși dictatorul Ceaușescu: „Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării internaționale”. Controlat de Securitate, avea în subordine cele circa 20 de „Întreprinderi de Comerț Exterior”.

Avea 2.400 de angajați, cu sarcini și obiective atât de clare, încât neîndeplinirea lor putea fi socotită trădare de țară.

După Revoluție, acest minister s-a transformat într-un departament, plimbat între ministere – MAE și, de obicei, un minister economic – astfel încât în 2010 ajunsese la 130 de oameni, pe care criza i-a rărit la 83.

Astăzi sunt 76 de atașați comerciali pe relații bilaterale – unii dintre ei răspunzând pentru 2-3-4 țări – 4 la Reprezentanța României la UE și 3 la Misiunea de la Geneva (pe lângă OMC) și vreo 20 de oameni în Centrala de la MAE (care acoperă circa 200 de țări).

Deși cei 76 se adună anual la Ministerul Antreprenoriatului pentru evaluare, ei nu au obiective punctuale, criterii de performanță palpabile și un loc bine precizat în cadrul unei strategii. Rapoartele lor anuale sunt semnate formal de ambasadorii din statele de misiune. Oamenii de afaceri care interacționează cu aceste reprezentanțe se plâng întotdeauna de „competența” celor mai mulți dintre atașați.

Nici nu are cum să fie altfel: din când în când, apar în presă legături de rudenie sau interese politice ale unor atașați comerciali, întrucât această poziție a ajuns să fie considerată o sinecură.

Importanța pe care o acordă alte state diplomației economice

Nu putem intra în comparație cu statele puternice economic, cum sunt cele din Vest (care au, fiecare, mii de atașați comerciali, care sună miniștri, pun presiune pe guverne, se bat cu ghearele și cu dinții pentru interesele țărilor lor în statele de misiune), dar ne putem compara cu fostele state socialiste, care chiar știu ce înseamnă diplomația economică.

Polonia are de circa 6 ori mai mulți atașați comerciali decât România, la o economie care e de doar două ori mai mare decât a noastră. Numai la Berlin polonezii au 6 atașați comerciali.

În timp ce România și-a redus activitatea diplomatică pe direcția economică și comercială, fostele surate de lagăr comunist și-au întărit departamentele, astfel că au de 3-6 ori mai mulți legați comerciali în piețe pe care suntem concurenți.

Ungaria e un caz cu totul aparte: și-a legat diplomația economică de politica externă în mod oficial și operează prin Ministerul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior. Pe lângă diplomația instituțională, Ungaria mai are o rețea de diplomație economică realizată prin structuri patronale și de business, astfel încât să nu le scape nimic: nici piețe pentru firmele ungare, nici atragerea de investiții străine, nici promovarea țării din toate punctele de vedere.

Și (iar) pornim cu stângul: cum arată diplomația economică românească acum. Chiar acum

Guvernul Ciucă a înființat în luna decembrie Agenția de Investiții Străine și promovare a Comerțului Exterior, aflată în directa sa subordine, prin SGG. Încă nu funcționează, dar știm cum va funcționa:

Va avea 250 de angajați, dar atașații comerciali tot 76 vor fi. Va avea, în schimb, o clădire cu 3 etaje și 125 de mașini la dispoziție. Atașații comerciali vor primi grade diplomatice.

Din capul locului, Agenția pleacă cu un handicap:

preia doar departamentul de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (acesta e ministerul la care a ajuns diplomația economică acum), dar nu și Direcția de politici comerciale aflată la MAE, care are legăturile cu OMC de la Geneva și cu Bruxelles.

Pe lângă aceste anomalii, două amănunte merită atenția când e vorba de „resetarea” diplomației noastre economice: Ministrul Cadariu – al Antreprenoriatului și Turismului – a fost primul care a semnat pentru mutarea acestui departament, care ar fi trebuit să fie aur pentru ministerul său.
Al doilea: PNL și PSD încă nu s-au înțeles pe strategia de diplomație economică, astfel încât PSD ar putea schimba lucrurile la „rotativă”.

***

Ne putem închipui o companie care vrea să conteze în piață, dar nu are un departament și o strategie de marketing? Noi nu, dar guvernele României își pot închipui asta – cu prețul unei activități comerciale haotice și bazate mai degrabă pe tenacitatea companiilor românești decât pe obligațiile de bază pe care statul nu și le îndeplinește.

***

(Citiți și: ””Țară foarte bogată – caut urgent plan de Țară”. Cronicile 83 – Sumar, titluri, autori”)

***