14 septembrie, 2024

Un lucrător vamal, un comisionar vamal şi un fost lucrător vamal au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru 24 de ore, pentru că ar fi încasat mită pentru a nu controla containere cu mărfuri ilegale sosite în Portul Constanţa Sud Agigea. Conform procurorilor, mita putea ajunge şi la 10.000 de dolari per containerul cu mărfuri de import interzise în UE.

DNA i-a reținut pe cei trei suspecți:

  • Marius Oprea – lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud, reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată

  • Dorel – Emanuel Petcu – fost lucrător vamal, în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud, în prezent suspendat din funcţie

  • un angajat al unei societăţii ce oferă servicii portuare, reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri şi un comisionar vamal al unei societăţi comerciale, reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Mărfuri contrafăcute

”În prezenta cauză se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanţa Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor şi pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conţin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute”. 

”Pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităţilor vamale, importatorii obişnuiesc să dea mită între 500-700 dolari/container”.


Aceste sume pot urca în funcţie de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500-700 dolari se adaugă 30-50 dolari per colet, sume care ajung şi la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE.

În perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, Marius Oprea ar fi pretins şi primit pentru sine şi pentru alţii de la persoane juridice şi importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităţilor vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Sumele colectate de la importatori, distribuite între lucrătorii vamali, într-o zonă sigură

”Astfel, inculpatul Oprea Marius ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă şi mărfuri subevaluate”. 

Marius Oprea ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanţii unor persoane juridice şi importatori, care au solicitat efectuarea operaţiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud.

Procurorii DNA au mai stabilit că după colectarea sumelor de bani, Dorel – Emanuel Petcu ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud situat în Portul Constanţa, pentru a-i transporta în zone de siguranţă şi de a fi împărţiţi ulterior între membrii grupului.

Anchetatorii au menţionat că, joi, comisionarul vamal anchetat i-a remis lui Marius Oprea, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud situat în Portul Constanţa, sumele de 5.000 de dolari şi 8.100 lei, pretinşi în mod indirect reprezentanţilor unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operaţiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud a unor mărfuri containerizate.

Marius Oprea a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea banii.

Mitele zilnice, consemnate cu rigurozitate

”La scurt timp după constatarea infracţiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi luat discret de pe biroul din faţa sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită şi care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghiţire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.

În cursul zilei de 12 septembrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 47 de locaţii situate pe raza judeţului Constanţa, reprezentând sediul unei instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice”, a mai transmis DNA.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor, în autoturismul lui Dorel – Emanuel Petcu, procurorii au găsit sumele de 12.300 de dolari şi aproximativ 1.000 de euro.

În cauză se desfăşoară cercetări şi faţă de alte persoane.

Cei trei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti în faza de judecată în primă instanţă.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: