vineri

19 aprilie, 2024

20 martie, 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale va promova „un proiect de act normativ cu privire la acordarea unor împrumuturi din Trezorerie”, pentru a asigura primăriilor fondurile necesare pentru prefinanțarea și cofinanțarea proiectelor din fonduri europene, în condițiile în care „plafonul de împrumut de la nivel naţional” ar fi fost epuizat, potrivit unei declarații a ministrului Sevil Shhaideh, citată de Digi24.ro.

„Ministerul a iniţiat deja un proiect de act normativ cu privire la acordarea unor împrumuturi din Trezorerie. Singurul impediment în acest moment este plafonul de împrumut de la nivel naţional care înţelegem că anul acesta a fost atins, este epuizat, a declarat Sevil Shhaideh.

Valoarea plafonului este însă incertă, atâta vreme cât oficialii Ministerului Dezvoltării și cei ai Ministerului Finanțelor se mai documentează pentru a o afla, la solicitarea cursdeguvernare.ro.


Potrivit Bugetului de stat, cheltuielile pentru finanțarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare se ridică la 1,26 miliarde de lei în 2017.

Cofinanțarea unor proiecte nu ar fi, însă, posibilă, având în vedere dificultățile de autorizare a autorităților de management al proiectelior europene, care ar urma să se obțină până la 1 iulie.

Astfel că, în acest an, nu a fost inițiat nici un proiect nou cu finanțare europeană, dar autoritățile locale se pot împrumuta fără limită, potrivit unor surse apropiate Ministerului Finanțelor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: