4 aprilie, 2018

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro oferită Republicii Moldova de Uniunea Europeană va fi acordată când autoritățile de la Chișinău îndeplinesc în totalitate condițiile prevăzute.

Deputatul european Siegfried Mureșan conduce, în perioada 3 – 6 aprilie a.c., o delegație a Comisiei pentru bugete a Parlamentului European în Republica Moldova care evaluează eficacitatea cheltuirii fondurilor europene acordate Republicii Moldova din bugetul Uniunii Europene.

„Există condiționalități clare pentru asistența macrofinanciară și condiționalități clare pentru fiecare tranșă. Comisia Europeană a propus acest pachet în luna ianuarie a anului 2017. Banii ar fi putut veni deja în urmă cu un an de zile dacă autoritățile din Republica Moldova nu ar fi generat îngrijorare și nesiguranță la nivel european. Noi vrem ca banii să vină cât mai rapid. Vor veni atunci când condițiile vor fi îndeplinite. (…) Recomandările Comisiei de la Veneția, deoarece aceea este autoritatea supremă în materie de legislație electorală în Europa, trebuie implementate în totalitate”, a declarat Siegfried Mureșan într-o conferință de presă susținută la Parlamentul Republicii Moldova alături de șefa Delegației Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Laima Andrikienė.


Deputatul european Siegfried Mureșan a mai declarat că Delegația Comisiei pentru bugete pe care o conduce și-a exprimat, în cadrul întrevederilor cu autoritățile din Republica Moldova, și punctul de vedere cu privire la pregătirea alegerilor de anul acesta.

„Finanțarea partidelor politice trebuie să fie transparentă și trebuie să fie conformă cu nivelul de salarii din Republica Moldova. (…) Este de neînțeles cum o persoană fizică poate dona unui partid într-o campanie electorală până la de 20 de ori salariul mediu pe economie. (…) Tot în vederea organizării alegerilor, am văzut la alegerile prezidențiale cum cetățeni ai Republicii Moldova în state membre ale Uniunii Europene nu au putut vota din cauza lipsei buletinelor de vot. Acest lucru este de neînțeles pentru noi, deputați aleși în cadrul Uniunii Europene, cum cetățeni ai Republicii Moldova, în fața ambasadei Republicii Moldova de la Paris, Londra, București și alte orașe nu au putut vota. De aceea, ne așteptăm ca alegerile să fie organizate în așa fel încât orice cetățean al Republicii Moldova să poată participa la vot”, a mai declarat Siegfried Mureșan.

Siegfried Mureșan a mai spus că obiectivul delegației pe care o conduce este să dea un semnal clar cu privire la atașamentul Uniunii Europene față de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, însă oficialii europeni așteaptă pași concreți de reformă în perioada următoare din partea autorităților Republicii Moldova.

Deputatul european Siegfried Mureșan conduce, în perioada 3 – 6 aprilie a.c., o delegație a Comisiei pentru bugete a Parlamentului European în Republica Moldova care evaluează eficacitatea cheltuirii fondurilor europene acordate Republicii Moldova din bugetul Uniunii Europene. Delegația Comisiei pentru bugete are, în această perioadă, și un program comun cu delegația Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, prezentă în Republica Moldova, cu scopul de a evalua implementarea Acordului de asociere UE – Republica Moldova.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: