sâmbătă

20 aprilie, 2024

17 iulie, 2019

NATO a anunțat miercuri că secretarul general Jens Stoltenberg a decis numirea lui Mircea Geoană în funcția de secretar general adjunct al organizației.

Potrivit anunțului oficial (AICI-LINK), Mircea Geoană o înlocuiește în funcție pe Rose Gottemoeller (SUA), care a deținut poziția din octombrie 2016.

”Sunt bucuros să anunț numirea lui Mircea Geoană ca următor secretar general adjunct. Este un susținător ferm al unității transatlantice care va contribui la acest post cu îndelungata sa experiență de om de stat și diplomat. Va fi primul român care ocupă o poziție de vârf în organizație”, a afirmat Jens Stoltenberg, care a mulțumit lui Rose Gottemoeller pentru activitatea în cadrul organizației.


Într-un mesaj postat pe Facebook, Mircea Geoană se declară ”profund onorat” să fie desemnat pentru această poziție.

”Sunt mândru să fiu desemnat de către Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, ca următorul Secretar General Adjunct. Este, deopotrivă, o uriașă provocare și o oportunitate de a reprezenta interesele Alianței noastre, care asigură securitatea a peste 1 miliard de cetățeni.

De-a lungul carierei mele diplomatice și politice am promovat legătura transatlantică și integrarea euro-atlantică a României. Sunt profund onorat să fiu desemnat pentru această poziție cheie ce reprezintă, de asemenea, o recunoaștere a importanței contribuții a României în cadrul NATO.

Apreciez, în mod deosebit, susținerea politică și instituțională trans-partinice de care s-a bucurat candidatura mea”, a scris Mircea Geoană.


Mircea Geoana este fondator și președinte al Aspen Institute Romania, fost președinte al Senatului, ministru de Externe și ambasador al României în Statele Unite. Mircea Geoană a candidat la alegerile prezidențiale în 2009 și a pierdut în fața lui Traian Băsescu, a fost președinte al PSD din aprilie 2005 și până în februarie 2010, când în locul lui a fost ales Victor Ponta.

Mircea Geoană își va prelua postul la mijlocul lunii octombrie 2019.

Discuțiile despre plecarea lui Mircea Geoană pe postul de la NATO se desfășoară de câteva luni.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: