(Textul de mai jos reprezintă fragmente din analiza apărută în CRONICILE Curs de Guvernare (publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro), al cărui număr 93 tocmai a apărut – în secțiunea ”În cunoștință de cauză”.
Despre sumarul numărului 93 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI.
Redacția)
***
Potrivit mai multor analiști, zona euro se confruntă acum cu un „moment hamiltonian” și s-ar afla în aceeași situație ca și Statele Unite în temeiul articolelor Confederației, adică fără autoritate fiscală centrală.
Ce situație concretă a determinat părinții fondatori americani să ajungă la o hotărâre pe care istoria a numit-o „momentul hamiltonian”?
După declararea independenței în 1776, s-a pus întrebarea dacă noua entitate politică ar trebui să rămână o colecție de treisprezece state sau o federație mai integrată și din punctul de vedere al politicii financiare? Ratificate în 1781, articolele Confederației proclamă că „fiecare stat își păstrează suveranitatea”,în timp ce Uniunea adoptă oficial o nouă unitate de cont (dolarul). A urmat luarea unei măsuri considerate revoluționare:
aceea prin care Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei, introduce centralizarea datoriilor la nivelul Confederației și creează o bancă centrală strâns legată de guvern.
Evident a fost o măsură revoluționară prin originalitatea ei, dar și vehement criticată, fiind suspectată de posibilitatea generării unei datorii federale ce ar favoriza o „clasă dăunătoare” de speculatori financiari. Hamilton a fost acuzat că vrea să reînvie Leviathanul britanic sub forma unui guvern federal supraîndatorat.
(……………………………………………)
Versiunea americană și versiunea europeană a „momentului hamiltonian”
Fără nicio excepție, cei care au analizat acest aspect sunt de acord că măsura lui Hamilton de a centraliza datoriile a contribuit mult mai mult decât alte măsuri politice sau instituționale la crearea stării de unitate și solidaritate între statele americane.
Poate propunerea de mutualizare a datoriilor țărilor Uniunii Europene să aibă același efect de unitate și solidaritate?
Ideea de a pune în comun datoriile publice ale statelor europene a fost născută în 2010 de către economiștii Jacques Delpla și Jakob von Weizsacker. Propunerea lor constă în împărțirea datoriei fiecărei țări între ceea ce este emis sub criteriul Maastricht (datoria albastră) și ceea ce este emis dincolo de criteriu (datoria roșie).
Datoria albastră va fi fuzionată și garantată colectiv de toate țările din zona euro, în timp ce datoria roșie va rămâne națională. Acest lucru ar promova accesul la lichiditate în țările slab cotate și ratele dobânzilor mai mici pentru datoria albastră.
Preluând esența acestei idei la data de 25 martie 2020, nouă state europene, printre care Italia, Spania și Franța, cele trei țări cele mai afectate de pandemia de Covid-19, au scris o scrisoare președintelui Consiliului European, Charles Michel. Un text care apără ideea unei solidarități financiare sporite între statele membre ale UE și crearea unui „instrument comun de datorie pentru strângerea de fonduri pe piețe”.
Acesta ar fi fost momentul lansării de obligațiuni comune pentru statele membre, cunoscut sub numele de obligațiuni Corona (coronabonds).
Contextul propunerii este clar: pandemia de Covid-19 lovește puternic Europa, care se confruntă cu o perspectivă fără precedent de recesiune. Această recesiune iminentă din Europa face presiuni asupra statelor să sprijine economia reală, fie prin amânări fiscale, împrumuturi sau investiții. Astfel, este generat un deficit (cheltuieli excedentare în raport cu veniturile dintr-un exercițiu financiar) și se mărește datoria publică (care include toate angajamentele financiare asumate de stat și de comunități).
Cum ar funcționa coronabonds
Pentru a-și finanța cheltuielile excedentare în raport cu veniturile lor, statele împrumută bani de pe piețe prin emiterea de titluri de valoare (obligațiuni) diferiților finanțatori la diferite rate ale dobânzii. Aceste rate ale dobânzii sunt în mare parte determinate de agenții de rating financiar, cum ar fi Moody’s, Standard and Poor’s și Fitch. Ele acordă un rating statelor, pe baza a cinci indicatori: un scor „politic” (stabilitatea instituțiilor pentru a face față turbulențelor economice), un scor „economic” (nivelul bogăției și al structurii economiei țării), un scor „extern” (capacitatea de a rambursa datoriile față de partenerii săi) și un scor „monetar” (capacitatea de a controla inflația).
Pentru a împiedica creșterea ratelor la care se împrumută de pe piețe, cele nouă state europene promovează ideea emiterii de obligațiuni corona.
Obligațiuni corona ar fi titluri de creanță emise la nivel european, de unde ideea de „mutualizare a datoriilor europene”. Acestea ar putea fi emise de o instituție existentă, ar fi Mecanismul european de stabilitate, sau de o instituție creată în acest scop. Această instituție și-ar plasa titlurile de valoare pe piețe cu credibilitatea părților interesate, și anume a tuturor statelor membre participante.
Prin urmare, această datorie „mutualizată” ar fi considerată foarte sigură de către piețe, iar obligațiunile corona ar fi o dovadă a „solidarității” fiscale între țările membre.
(……………………………………………)
Cetățenia emitentului nu ar fi cunoscută. În principiu, prima de risc ar depinde de nivelul mediu al datoriei publice în zona euro și de percepția actorilor de pe piețele financiare cu privire la credibilitatea sistemului (aceasta din urmă fiind dependentă de limita de rambursare comună).
Ratele dobânzilor la obligațiuni ar fi aceleași, indiferent de emitent.
(……………………………………………)
Ar putea însă exista un cost pentru țările cel mai puțin îndatorate (și în special pentru cele cu ratinguri triple A): acestea s-ar putea confrunta cu un cost de împrumut public mai mare dacă prima medie de risc suverană a zonei euro ar fi mai mare decât a lor.
În plus, obligațiunile ar putea crea probleme în sensul încurajării nerespectării disciplinei fiscale, deoarece deficitele publice mai mari nu ar mai fi în mod necesar pedepsite cu costuri mai mari de împrumut (hazard moral).
Dacă rezultă în mod clar că o eventuală mutualizare a datoriilor favorizează țările membre care au probleme de datorie publică și deficit, este legitim să ne întrebăm dacă punerea în comun a datoriilor nu are un impact negativ asupra țărilor cu rezultate macroeconomice mai bune și un nivel mai mic de îndatorare.
Țările din zona euro de nord au dreptul să fie reticente în ceea ce privește propunerile de mutualizare a datoriilor?
Reticența vine din partea statelor membre despre care se știe că sunt pozitive și corecte din punct de vedere fiscal: în primul rând, așa-numitele țări frugale. Acestea se tem că, în cazul în care datoria suverană ar fi pusă în comun, ar trebui să garanteze pentru rambursarea datoriei statelor membre suspectate de a fi indisciplinate în ceea ce privește bugetul (țările din partea de sud a zonei, în special Grecia și Italia). Acestea suspectează că introducerea mutualizării reduce stimulentele acestor state de a respecta disciplina bugetară și, dimpotrivă, sporește stimulentele pentru a suplimenta cheltuielile publice.
Cu alte cuvinte, dacă state precum Italia, Spania, Grecia sau Franța ar avea probleme în soluționarea facturii, Germania, Țările de Jos, Austria și Finlanda se tem că vor trebui să suporte sarcina financiară.
Cu toate acestea, ele nu închid ușa unei alte forme de solidaritate între state, susținută de un alt mecanism deja existent: Mecanismul european de stabilitate (MES). Această instituție, creată în 2012, reunește statele din zona euro. Finanțată din contribuțiile membrilor săi (Germania și Franța sunt cei mai mari doi contribuabili), nu numai că poate răscumpăra datoria emisă de guvern, dar poate finanța și datoria nou emisă a statelor la rate ale dobânzii mai mici decât cele ale piețelor.
(……………………………………………………)
Mutualizarea datoriilor între solidaritate și diferențiere
Ultimul summit european nu a ajuns însă la o decizie finală, chiar dacă, în cele din urmă, negocierile cu țările frugale au condus la soluții care pot prefigura intenția menținerii imaginii de solidaritate.
Cu toate acestea, Germania nu a renunțat la o declarație mai puțin optimistă, afirmând printr-un comunicat al Băncii Centrale a Germaniei că „mecanismul privind datoria comună trebuie să rămână o excepţie, iar programul final de ajutor trebuie să cuprindă condiţii stricte, fiind necesare mecanisme de control pentru a se asigura că fondurile sunt folosite în mod eficient şi raţional. În general, susține că datoria comună pentru transferuri extensive este discutabilă. În orice caz, planul de relansare nu trebuie să servească precum bază pentru viitoare datorii masive ale UE necesare pentru finanţarea constantă a gospodăriilor”.
Indiferent de cum vor evolua negocierile viitoare, trebuie subliniat faptul că zona euro nu poate continua să funcționeze dacă guvernele țărilor membre nu împărtășesc aceleași preferințe economice, în special în ceea ce privește finanțele publice.
(…………………………………………….)
Dacă țările din nordul zonei și-au pierdut definitiv încrederea în angajamentul țărilor din sud de a respecta disciplina bugetară, atunci integrarea monetară prin mutualizarea datoriei poate fi aprofundată doar într-o Europă cu mai multe viteze.
(…………………………………………….)
***
Citiți analiza integrală în nr. 93 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare.
Despre sumarul numărului 93 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI.
(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale).
