sâmbătă

20 iulie, 2024

23 noiembrie, 2021

Miocardita după Covid-19 este mult mai frecventă decât cea raportată după vaccinare, spune preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, citat de Agerpres.

Medicul militar a fost întrebat despre temerile părinţilor cu privire la faptul că, după administrarea vaccinului anti-COVID, copiii ar putea face miocardită.

„Ceea ce vom face în perioada următoare este să comunicăm mai intens pe această temă, cu preponderenţă pe populaţia tânără, inclusiv copiii, tocmai pentru a oferi suficiente informaţii părinţilor legate de profilul de siguranţă al vaccinurilor, de eficacitate, de eficienţă, de beneficiile directe şi indirecte, dar şi de această problemă particulară legată de riscul de miocardită.

Miocardita este o inflamaţie a muşchiului cardiac care nu este specifică vaccinării împotriva Covid-19, ea este găsită ca potenţială reacţie adversă şi la alte tipuri de vaccinuri şi care este în mod obişnuit cauzată de mai mulţi agenţi infecţioşi – virali, bacterieni, parazitari, fungi.


Are o cauză multiplă, sunt multiple cauze care pot determina această inflamaţie a muşchiului cardiac, sunt cauze infecţioase sau neinfecţioase”, a arătat el.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, există o frecvenţă „uşor mai crescută la persoanele de sex masculin cu vârsta de până în 30 de ani după administrarea dozei a doua”.

„În mod particular pentru vaccinurile împotriva Covid-19, la vaccinurile pe bază de ARN mesager s-a observat că la persoanele cu vârsta sub 30 de ani şi, mai ales, la persoanele de sex masculin există o frecvenţă uşor mai crescută decât frecvenţa întâlnită în populaţia generală, după administrarea dozei doi din schema de vaccinare.

În general, timpul apariţiei este de două-trei zile după administrarea dozei doi, dar există o supraveghere, în general, de până la 28 de zile. Dar cele mai multe cazuri raportate au fost în primele şapte zile după administrarea dozei doi”, a explicat şeful CNCAV.


Evoluţia a fost uşoară în toate cazurile, potrivit acestuia, în sensul în care durata de spitalizare a fost de două până la patru zile.

„Comparativ, sunt aici din ce în ce mai multe date ştiinţifice deja disponibile şi publicate şi care au stat şi la baza efectuării unui raport risc-beneficiu atunci când Agenţia Americană pentru Alimente şi Medicamente a autorizat vaccinul de la compania BionTech/Pfizer, în sensul în care s-a comparat evoluţia miocarditei după vaccinare cu evoluţia miocarditei din Covid-19 şi evoluţia miocarditei clasice şi, din acest punct de vedere, evoluţia miocarditei după vaccinare a fost foarte bună.

Practic, în toate cazurile, în primele cinci zile s-a recuperat complet – adică modificările care au survenit la nivelul activităţii cardiace – spre deosebire, de pildă, de miocardita clasică, unde la trei săptămâni abia 75% dintre persoane recuperaseră această funcţie cardiacă”, a spus Gheorghiţă.

Potrivit medicului militar, frecvenţa este rară, raportul fiind de unu până la cinci cazuri raportate la 100.000 de doze administrate.

” Există o triază, un pachet de trei semne care să ridice suspiciune de miocardită: în general este durerea în piept, palpitaţii și senzaţie de oboseală. În majoritatea cazurilor, tratamentul constă în repaos la pat şi supraveghere şi anumite tratamente în funcţie de recomandarea medicului cardiolog”, a adăugat preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că evoluţia miocarditei este mai prelungită în contextul bolii Covid-19 faţă de cea ulterioară vaccinării.

„Miocardita după boală (…) este mult mai frecventă decât miocardita care a fost raportată după vaccinarea împotriva Covid-19. Şi evoluţia a fost uşor mai prelungită în contextul bolii. În mod deosebit apare la copil atunci când dezvoltă acel sindrom multisistemic, care poate să ducă la afectare cardiacă în cel puţin jumătate din cazuri, iar frecvenţa acestui sindrom la copil este între unu şi şase cazuri raportate la 10.000 de infecţii, indiferent că vorbim de infecţii asimptomatice sau vorbim de infecţii care au fost cunoscute anterior”, a conchis șeful CNCAV.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: