joi

18 iulie, 2024

4 februarie, 2022

Eduard Novak, ministrul sportului, va concura mâine, în proba de Master, la concursul de patinaj viteză pe pista de gheaţă naturală de la Miercurea Ciuc, scrie Agerpres.

„După 15 ani, în această sâmbătă, la Miercurea Ciuc se va auzi din nou sunet de patine, pista de gheaţă naturală fiind, după multă vreme, funcţională. Pentru a marca acest moment de mare bucurie pentru iubitorii patinajului viteză, în această sâmbătă va avea loc primul concurs, din 2006 încoace.

Competiţia, organizată de Sport Club Miercurea Ciuc, va începe dimineaţa, la ora 8:00, şi va avea două categorii de concurs: una pentru copii şi juniori şi una Master – Open, pentru grupele de vârstă de peste 18 ani.

Cele două probe vor fi arbitrate de un grup de foşti patinatori, care au acţionat ca voluntari şi în pregătirea gheţii şi cărora organizatorii le mulţumesc pentru pasiunea cu care s-au implicat şi pentru eforturile depuse.


Alături de ei, ministrul sportului, Carol-Eduard Novak, fost mare campion şi deţinător de multiple recorduri naţionale în acest sport, care a muncit cot la cot cu ceilalţi voluntari şi care va fi prezent sâmbătă la eveniment, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale. Ministrul Eduard Novak va fi şi concurent, în proba de Master”, se arată în comunicatul citat.

Ministrul sportului a declarat că sportivii români ar putea concura cu succes la concursurile internaţionale de patinaj viteză dacă ar avea în ţară infrastructura necesară pentru pregătire.

„Ne propunem o revigorare a acestui sport minunat, cu o îndelungată tradiţie în zona noastră şi care a produs numeroşi campioni naţionali şi internaţionali. Este important pentru comunitate, este important pentru sport, în general. Trebuie să ne preocupăm de crearea unor condiţii de infrastructură care să permită dezvoltarea sa, pentru că, la fel ca şi în cazul altor sporturi de iarnă, aici există un mare potenţial.

Putem concura de la egal la egal cu alte naţiuni, dar pentru aceasta sportivii noştri trebuie să se poată pregăti în ţară, în cele mai bune condiţii. Este unul dintre obiectivele mele şi ale Strategiei Naţionale pentru Sport”, a spus Eduard Novak.

Competiţia va reuni aproximativ 100 de sportivi aparţinând cluburilor din Târgu Mureş, Braşov, Ploieşti, Sibiu şi Miercurea Ciuc. Organizatorii speră ca vremea să ţină cu concurenţii, iar temperatura să fie sub -5 grade Celsius, pentru a permite conservarea în bune condiţii a gheţii.


Campion paralimpic la ciclism, Eduard Novak a practicat iniţial patinaj viteză, disciplină în care a reuşit să stabilească mai multe recorduri naţionale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: