15 septembrie, 2014

Gazprom va diminua cu 10% livrările de gaze naturale către România, începând de marţi, a anunţat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. El a explicat că nu există niciun risc pentru aprovizionarea consumului intern, chiar dacă importurile din Rusia ar fi sistate toată iarna şi ar fi reluate abia în primăvară.

„Discutăm de cantităţi absolut nesemnificative. Nu cred că există niciun risc pentru securitatea aprovizionării României şi a populaţiei, nici dacă furnizările vor fi oprite în totalitate şi se vor relua la primăvară”, a declarat ministrul Nicolescu într-o conferinţă de presă organizată luni.

Ministrul a explicat că producţia internă se află la nivel maxim, iar depozitele vor fi şi ele curând pline.


Stocurile stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de 1,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, sunt deja depăşite cu aproximativ 700 de miliarde de mc.

La finalul perioadei de injectare a gazului în depozite, stocurile suplimentare vor ajunge la 1 milion de mc, a mai explicat Răzvan Nicolescu.

O cantitate suficientă pentru România, însă care nu permite ajutarea vecinilor ce se confruntă cu probleme după ce Rusia a decis să răspundă noilor sancţiuni impuse de UE prin diminuarea livrărilor Gazprom către statele membre ale Uniunii.

Departamentul pentru Energie a luat toate măsurile necesare, încă din primăvară, pentru a nu avea probleme în iarna 2014 – 2015, indiferent cum evoluează contextul internaţional:

  • în aprilie s-a permis forarea cu sonde noi şi pe terenurile Romgaz şi Petrom care nu aveau cadastru
  • a fost inaugurată investiţia Romgaz de la Urziceni
  • a fost extinsă capacitatea de stocare

România nu va avea probleme, însă nici nu-şi poate ajuta colegele din Uniune, iar acest mesaj a fost transmis de către ministrul Nicolescu, atât Comisiei Europene, cât şi omologilor săi din Bulgaria, Moldova, Serbia, precum şi ambasadorului Ucrainei la Bucureşti.

Republica Moldova va primi din România 14.000 mc de gaze naturale pe oră, „dacă este nevoie”, ceea ce înseamnă doar asigurarea a 3% din consumul ţării de peste Prut. Livrările se vor face prin interconectorul Iaşi – Ungheni, inaugurat la sfârşitul lunii august.

„Suntem limitaţi tehnic. Le-am comunicat acest lucru, cu regretul că în afară de asigurarea cu aproximativ 3% din consum nu există altă posibilitate de a ajuta”, a mai declarat ministrul Răzvan Nicolescu.

Gazprom nu a oferit nici acum explicaţii referitoare la diminuarea cantităţii contractat, aşa cum nu a explicat niciunei companii partenere din statele unde a scăzut cantităţile livrate sub volumul prevăzut în contract – Polonia, Slovacia şi Austria.

Un oficial Gazprom a anunţat luni că exporturile totale către Europa vor fi anul acesta de aproape 157 de miliarde de mc, mai puţin de 164 miliarde în 2013 şi 158,4 miliarde mc în 2012.

Reducerea livrărilor către România a început vineri

Dispeceratul de la Sofia al Gazprom a înştiinţat compania Transgaz, joi seara, că urmează trei diminuări treptate de flux, în următoarele trei zile: cu 5% – vineri, 9% – sâmbătă, 5% – duminică. Ulterior,  Gazprom a renunţat la reducerile programate pentru sâmbătă şi duminică.

Toate diminuările programate sunt nesemnificative în cazul României, care poate compensa din producţia internă şi din stocurile existente necesarul pentru consumul intern. Producţia internă este de 31 de milioane de metri cubi pe zi, în timp ce consumul se situează la aproximativ jumătate – 16 milioane de mc, a explicat ministrul Răzvan Nicolescu.

De altfel, Romgaz a mărit deja producţia, vineri extrăgând cu 200.000 de metri cubi în plus faţă de cantitatea planificată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: