25 martie, 2013

Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a apreciat, luni, că puterea judecătorească ar trebui să poată numi membri ai Curții Constituționale a României, alături de guvern și Parlament, pentru a se asigura echilibrul puterilor.

Astfel, soluția invocată de Pivniceru îl exclude pe șeful statului dintre autoritățile care numesc judecători la CCR.

”Felul în care este organizată Curtea Constituțională în prezent – din şase reprezentanţi ai Parlamentului, trei ai Camerei Deputaţilor şi trei ai Senatului, şi trei ai Preşedinţiei – rezultă limpede că în această compunere ei nu asigură echilibrul între puteri şi controlul reciproc al puterilor”, a spus Pivniceru, la o dezbatere privind justiția.

”Acest organism situat deasupra puterilor în stat ar trebui să aibă în compunerea sa câte trei reprezentanţi ai fiecărei puteri: trei ai Parlamentului, trei ai Guvernului şi trei ai puterii judecătoreşti, pentru că numai în această formulă s-ar asigura echilibrul şi controlul reciproc al puterilor în stat”, a completat ea.

Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, este susținută de USL pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, din partea Senatului, ea urmând astfel să părăsească Guvernul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ce noroc ca doamna nu e in USA.
    Sa explice acestor americani cum trebuie sa functioneze democratia si numirea judecatorilor la curtea suprema . 🙂
    E drept ca acolo nu avea sanse sa faca cariera .
    Nu stiu ce pierd americanii astia dar sa fim siguri ca ambasadorul USA informeaza guvernul american despre opinile „sanatoase” si „revolutionare” a unui ministru a justitiei in functie cu persectiva sa ajunga la cel mai inalt nivel al supravegherii statului de drept . Continuati asa ca e perfect . 😆

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: