17 mai, 2017

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat miercuri că a luat decizia desecretizării arhivei Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), o arhivă ce a devenit subiectul unor ample controverse publice în ultimele zile.

„Am depășit stadiul de intenție și am luat decizia ca, în cel mai scurt timp, să desecretizăm arhiva SIPA respectând procedurile legale. (…) Decizia este a mea, nu este a directorului. Respectând procedurile legale, în cel mai scurt timp, desecretizez arhiva SIPA”, a declarat Toader, miercuri, la intrarea la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, unde se va discuta și acest subiect.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis marți seara că va trimite Ministerului Justiţiei o adresă în care va solicita informaţii despre situaţia arhivei SIPA.


Scandalul arhivelor SIPA a reizbucnit după ce Dan Andronic, acționar Evenimentul zilei, i-a acuzat pe Monica Macovei şi Cristian Danileţ că au fotocopiat ilegal informaţii secrete despre procurori şi judecători.

Danileț a negat acuzațiile și a sesizat Parchetul General pentru a investiga afirmațiile lui Andronic.

Secretele magistraților, în arhiva SIPA

Arhivele DGPA (fosta SIPA – serviciul informativ al Ministerului Justiției), conțin secrete din prestația profesională a magistraților, dar și din viața personală a acestora.

În prezent, arhiva fostei DGPA se află, sub sigiliu, în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi cuprinde atât dosare de personal, cât şi alte ”documente specifice”.


SIPA avea ca obiect de activitate colectarea de la deținuți a unor informații privind actele de corupţie din mediul penitenciar, însă în timp s-a dovedit că se ocupa de o sferă mult mai largă de fapte care-i vizau pe judecători, procurori, grefieri, poliţişti şi avocaţi.

Secretele adunate vizau nu doar aspecte legate de viața profesională a acestora, ci și de viația privată, iar de-a lungul timpului a existat suspiciunea că acestea erau folosite pentru șantajarea magistraților.

Serviciul a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.⁠⁠⁠⁠

DGPA a fost desființată printr-o HG din 2006, de fostul ministru al Justiției Monica Macovei, iar o comisie similară celei care se intenționează a fi formată acum urma să inventarieze această arhivă și apoi să decidă ce anume va ajunge la diferite instituții. Totul s-a prorogat  o dată, după care nimeni nu s-a mai ocupat de acest lucru.

Judecătorul Cristi Danileț a explicat ulterior că operațiunea nu s-a finalizat deoarece existau doar doi magistrați în componența Comisiei. Ei ar fi trebuit să stabilească ce se va întâmpla cu fiecare dintre documentele respective, lucru imposibil în mod obiectiv.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Si totusi de ce trebuiesc secretizate faptele sau deciziile magistratilor?Sunt corupti? Accepta santajul? Accepta anumite solicitari cu semne de intrebare? Secretizarea scade foarte mult încrederea in justitie, in magistrati.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Si totusi de ce trebuiesc secretizate faptele sau deciziile magistratilor?Sunt corupti? Accepta santajul? Accepta anumite solicitari cu semne de intrebare? Secretizarea scade foarte mult încrederea in justitie, in magistrati.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: