luni

22 aprilie, 2024

12 iunie, 2016

raluca prunaRaluca Prună a declarat într-un interviu acordat Agerpres că Ministrul Justiției va susține revenirea la varianta veche a beneficiului acordat deținuților pentru lucrările științifice scrise în timpul executării condamnării – 20 de zile reducere a pedepsei, pentru toate lucrările.

„O decizie formal vorbind nu a fost luată, însă am să dau o știre. (…) Pentru că nu am găsit argumente suficiente pentru abrogare din partea instituțiilor cu care lucrăm, vom menține această dispoziție și știrea pe care o dau este că cel mai probabil – eu trebuie să depun acest proiect guvernului, poziția Ministerului Justiției va fi să se reîntoarcă la textul așa cum a fost el formulat atunci când Legea 254/2013 a fost elaborată. Și textul guvernului atunci spunea că beneficiul primit pentru toate lucrările, pentru lucrări științifice, deci asta înseamnă pentru toate lucrările, este de 20 de zile. Cum timpul este scurt, nu avem timp să facem un studiu de impact elaborat, cel mai probabil acesta va fi textul pe care Ministerul Justiției îl va pune pe masa Guvernului, urmând ca procedura să fie mai riguroasă”, a explicat ministrul Justiției.

Grupul de lucru format după suspendarea prevederii care se referă la aceste beneficii a insistat pe o verificare mai riguroasă a valorii științifice a lucrărilor scrise în închisori:


„Validarea caracterului științific trebuie să fie făcută pentru lucrări științifice scrise în penitenciar la fel ca pentru lucrări științifice scrise în afara penitenciarului. Am avut aceste discuții și există o opinie conturată cum că, în fine, avem un procedeu care va fi mai riguros pentru controlul științificității, în sensul că dacă până acum îți trebuia numai semnătura unui conferențiar sau a unui profesor universitar care să ateste că tema este relevantă pentru un domeniu, după care nimeni nu mai controla lucrarea ca atare, noi acum vom introduce și un control de științificitate a lucrării odată ce a fost elaborată”, a declarat Raluca Prună.

Ministrul Justiției a adăugat că sunt penitenciare unde lucruruile s-au desfășurat normal, administrațiile s-au asigurat că deținuții sunt autorii reali ai cărților semnate. Acolo, numărul de lucrări a fost mult mai mic:

„Două lucrări – una scrisă de un profesor universitar și una scrisă de un avocat, pentru că acolo conducerea penitenciarului a spus celor care voiau să scrie: ‘Vrei să scrii? Atunci, scrii pe foi ștampilate de penitenciar, semnate de penitenciar, scrii în sala de lectură sau în bibliotecă sub supravegherea educatorilor și în clipa în care ai terminat de scris, lași manuscrisul în acea sală și mai vii a doua zi și continui să scrii’. Și încă o dată, chiar și în condițiile acelui cadru legislativ, în Penitenciarul Iași, care nu e deloc un penitenciar mic, s-au scris două lucrări. Sunt alte penitenciare unde nu s-a scris nicio lucrare, urmându-se la fel o procedură riguroasă. Și sunt penitenciare pe care nu vreau să le numesc, le știți pentru că am dat lista publicității, unde s-au scris peste 150 de lucrări pentru că se lăsa manuscrisul seara la dispoziția persoanei aflate în detenție. Bun…, ceva se întâmpla, că peste noapte lumea scria foarte mult”, a mai declarat ministrul.

Nu va rămâne în guvern după alegerile parlametare

„Nu, am răspuns că am lăsat o carieră, că am venit cu multă dragoste pentru țara care m-a format, însă cred că politica se face prin partide politice. (…) Răspunsul meu este categoric: nu am să rămân într-un guvern de după alegeri (n.r. alegeri parlamentare)”, declară ministrul la întrebarea dacă ar accepta să facă parte dintr-un nou Guvern, după alegerile parlamentare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: